Comunitatea din Dărmănești sub ocrotirea Maicii Domnului și a sfinților

În perioada 11-13 septembrie 2017, credincioșii din cuprinsul cercului pastoral ”Sfântul Teodosie de la Brazi” Dărmănești, și nu numai,  au avut marea bucurie de a primi în mijlocul lor pe Maica Domnului și pe o parte din sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu, prin racla cu Sfintele Moaște și icoana Maicii Domnului Pantanassa de la Catedrala Arhiepiscopală, aduse cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului IoachimArhiepiscopul Romanului și Bacăului și la inițiativa părintelui protopop Costel Mareș.

Astfel, acest eveniment, ce face parte din sfera ”Zilelor cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești”, a debutat la Catedrala ”Sfinții Împărați Constantin și Elena’’ din orașul Dărmănești, luni 11 septembrie, în jurul orei 17:00 odată cu primirea sfintelor odoare și cu citirea Acatistului Maicii Domnului Pantanassa.

Programul liturgic a continuat în zorii zilei de 12 septembrie cu săvârșirea Sfintei Liturghii, săvârșită de un sobor de preoți conduși de părintele protoiereu Costel Mareș, iar în a doua jumătate a zilei săvârșindu-se slujba Vecerniei.

După partea liturgică, a urmat un moment cultural deosebit, prin lansarea ultimei apariții editoriale „POEME – Meditații lirice la duminici și sărbători”  - Arhiepiscopul Ioachim Giosanu, dar mai ales și prin prezența arhipăstorului nostru.

Evenimentul cultural de excepție, a fost precedat de proiectul eparhial intitulat ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, ajuns la cea de-a șasea ediție, în cadrul căruia, Înaltpreasfinţitului Ioachim a înălțat rugăciuni la început de an școlar  și a premiat toţi copiii de nota 10 din zona respectivă, oferindu-le mai multe daruri materiale, precum şi o medalie şi o diplomă de excelență.

Lansarea volumului de poeme a avut parte de o prezentare teologică, făcută de Părintele Arhimandrit Pimen CosteaVicar Admnistrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, dar și de o perspectivă dogmatică a poemelor, exprimată de părintele Eduard CozmaProfesor de Teologie Dogmatică la Liceul  Teologic ,,Melchisedec Ștefănescu’’ din Roman

”Aceste poezii nu au fost scrise nici în vremea tinereții și nici în vremea liniștită a finalului de viață, ci în deplina exercitare a demnității de Arhiepiscop. Citind această operă ne aflăm în fața unui act de diaconie artistică din partea unui ierarh, pentru că este o datorie și o slujire a sa pentru cei pe care îi păstorește, și totodată, față  de neamul său, pentru că această carte va rămâne peste veacuri”, a spus părintele Eduard Cozma.

Serata culturală a fost îmbelșugată de un recital de muzică bizantină, susținut de Corul ”Filomelos” din Onești.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, a reliefat  importanța acestor activități cultural-duhovnicești în viața parohiilor, felicitând organizatorii evenimentului.

(Pr. Costel Mareș)