Comemorarea unirii Bucovinei cu Regatul României în Eparhia Romanului și Bacăului

28 Noiembrie 2018

În data de 28 noiembrie 2018, în bisericile de parohie și mănăstirile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, au fost săvârșite slujbe de pomenire ca prinos de adâncă recunoştinţă pentru înaintaşii care prin jertfa lor au contribuit la unirea Bucovinei cu Regatul României, în urmă cu o sută de ani.

 

La Catedrala arhiepiscopală din Roman, cu începere de la ora 08.30, un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor și a elevilor seminariști de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, a săvârșit Sfânta Liturghie în cadrul căreia, la ectenia întreită pentru cei adormiți, au fost pomeniți cei 38 de membri ai Congresului General al Bucovinei care au votat unirea Bucovinei cu Regatul Român, la data de 28 noiembrie 1918, la Cernăuți, precum și personalitățile care au contribuit decisive la împlinirea idealului național de unire a Basarabiei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului într-un singur stat independent și suveran. La final, un elev seminarist a prezentat o pagină de istorie care a rezumat însemnătatea acestui eveniment premergător Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

După săvârșirea slujbei parastasului pentru ctitorii unirii Bucovinei cu Regatul României, a urmat partea a doua a evenimentului, desfășurat în sala de festivități a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman unde a avut loc un program cultural-artistic, la care delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop  Ioachim a fost Părintele Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.

Astfel, începând cu ora 11.00 s-a desfășurat în sala de festivități a liceului programul pregătit de elevi, instruiți de d-na profesoară Gabriela Tizu, de domnul profesor Gheorghe Gozar și de domnul profesor Cristinel Sandu, profesori de limba română și de educație muzicală în instituția patronată de episcopul nepereche al Romanului, Melchisedec Ștefănescu.

Înveșmântați în veritabile odăjdii ale portului tradițional românesc, un număr de aproximativ de 80 de elevi au prezentat evocări istorice sub forma scenetelor legate de neutralitate, intrarea în război și actul Unirii, tinerii actori redând viață, cu jocul lor, efigiilor marilor personalități ce au înfăptuit unitatea de neam. Totodată, intervenții muzicale ale celor două coruri, Laudamus și Teoforii, cu repertoriu format din piese patriotice, au dat o solemnitate deosebită acestei manifestări, la finalul căreia a fost reprodusă și o fărâmă din spiritualitatea satului românesc, manifestată prin muzică populară și joc.

„Elevii și-au investit cu drag energia în acest veritabil exercițiu doxologic, din moment ce faptele înaintașilor noștri se cuvin evocate cu toată ființa și evlavia noastră ca beneficiari ai efortului lor. În plus, unitatea poporului român este o veritabilă zestre de ordin spiritual ce se cuvine conservată, în sânul Bisericii Dreptmăritoare, și cu atât mai mult în cadrul unei școli de învățământ teologic”, a declarat preotul Ionuț Amărinii, directorul instituției de învățământ.

De asemenea, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preoți și credincioși din Protopopiatul Onești, sub îndrumarea părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, au făcut în aceeași zi un pelerinaj de suflet în capitala țării unde au vizitat și s-au închinat în Sfântul Altar al Catedralei Mântuirii Neamului și la sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul și încreștinătorul românilor, și la cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina dar și la și la sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie Basarabov așezate spre închinare în Catedrala patriarhală.

Citește mai multe articole despre: Roman