Colind de Florii în parohia Șerbănești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ansamblul „Privighetorile Siretului“, coordonat de interpreta de muzică populară, Irina Sabău, a susţinut duminică – 24 aprilie 2016, un concert de colinde specifice zilei de Florii în Parohia Șerbănești, judeţul Bacău.

Bucuria sărbătorii de Florii a fost amplificată de micii artiști veniți care au intonat colinde şi cântece specifice, prilej de a împărtăşi celor prezenţi din frumuseţea şi trăirea cântului popular tradiţional şi bisericesc. Astfel, după ce credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, cu ramuri de stâlpări în mâini, copiii au dat glas versurilor ce vorbesc despre Intrarea Domnului în Ierusalim, alături de ucenici, în uralele poporului și bucuria celor tineri.  La finalul evenimentului, micii artişti au primit, în semn de prețuire, dulciuri și flori.

“Dorim ca acest eveniment ce s-a inițiat în urmă cu trei ani în parohia Siretu, com. Letea veche, să devină o tradiție și în parohia noastră pentru a putea să ne întâlnim cu valorile muzicale neuitate ale tradiţiei şi portului popular românesc” – a subliniat părintele paroh Adrian-Ciprian Ghinea. (pr. Ciprian Gunea)