Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița în parohiile Protoieriei Sascut

Astăzi, 12 iulie 2019, în ziua cinstirii Sfintei icoane a Maicii Domnului Prodromița, cea nefăcută de mână omenească, în parohiile Păncești-Sascut, Valea Seacă I și Valea Seacă II,  comunități parohiale care se bucură de ocrotirea Maicii Domnului și care păstrează în patrimoniul bisericilor lor această icoană, s-au desfășurat mai multe activități duhovnicești.

Prin grija părintelui Popa Adi Cătălin, parohul parohiei Valea Seacă II, a avut loc încă din ziua de ieri, 11 iulie 2019, un program liturgic special, care a cuprins rânduiala vecerniei cu litie, sub protia părintelui Vasile Abageru, protopop al Protoieriei Sascut și o agapă pentru enoriașii nevoiași ai parohiei, continuată astăzi de Sfânta Liturghie, în sobor.

De asemenea, și parohia Valea Seacă I a fost astăzi, la moment de sărbătoare. Preotul Neculai Burduja, parohul acestei biserici împreună cu  preoții: Bălan Marian și Fera Gelu au oficiat slujba aghesmei și Sfânta Liturghie, enoriașii parohiei bucurându-se de ocrotirea Maicii Domnului, prin Sfânta Icoană Prodromița, zugrăvită și sfințită în anul 1909 la Mănăstirea Prodromu. Bucuria duhovnicească a fost dublată prin participarea unui număr mare de credincioși din împrejurimi, arătând recunoștință pentru purtarea de grijă ce o revarsă Maica Domnului prin icoana menționată.

La Parohia Păncești-Sascut, care deține această icoană zugrăvită în Sfântul Munte Athos și adusă cu multă trudă, încă din anul 1903, copii prezenți, alături de credincioșii parohiei s-au rugat prin slujba acatistului închinat Maicii Domnului, pentru mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, către Bunul Dumnezeu și pentru împlinirea tuturor dorințelor. 

Tot acum s-a desfășurat în biserica parohiei și o cateheză cu învățături despre venerarea Maicii Domnului în Ortodoxie, precum și despre icoana cinstită în mod deosebit astăzi.