Cerc Pastoral în Parohia Poieni – Roşiori

În seara zilei de luni - 23 mai 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, membrii cercului Pastoral nr. 2 - așezat sub ocrotirea „Sfântei Cuvioase Parascheva”, s-au întâlnit în parohia Poieni (comuna Roșiori), Protopopiatul Bacău.

În seara zilei de luni - 23 mai 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, membrii cercului Pastoral nr. 2 - așezat sub ocrotirea ,,Sfântei Cuvioase Parascheva”, s-au întâlnit în Parohia Poieni (comuna Roșiori), Protopopiatul Bacău. Sub protia părintelui protoiereu Busuioc Costică, în bisericuța cu hramul ”Naşterea Maicii Domnului” din Parohia Poieni, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu urmată de rugăciunile de „mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu”.

În cuvântul de învăţătură, rostit de la amvon în finalul întâlnirii, la ceas de seară, părintele protopop a adresat celor prezenți binecuvântarea ierarhului ”vă transmitem şi vă încredinţăm de toată dragostea Arhipăstorului nostru, a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. Vă îndemnăm cu bucurie să păstraţi vie în sufletele dumneavoastră flacăra credinţei noastre creştin-ortodoxe. Astfel, suntem veşnic în comuniune cu sufletele părinţilor şi ale înaintaşilor nostri, care acum zac sub glie la umbra Crucii, având nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”.

Părintele Costantin Şerban, gazda evenimentului și parohul bisericii din Poieni, a adresat ”cuvânt de mulțumire tuturor credincioșilor prezenţi, colegilor preoți care au răspuns invitației - unii dintre ei pășind pentru prima dată pragul bisericii din Poieni, și părintelui protoiereu Costică Busuioc - mereu prezent în mijlocul preoților și al credincioșilor. Gândul nostru de adâncă recunoștință și smerită gratitudine se îndreaptă însă, în mod special, către Părintele și Arhipăstorul nostru duhovnicesc, Înaltpreasfinţitul Ioachim” - a subliniat părintele paroh, invitând pe cei prezenţi la o ”firească agapă - masa bucuriei și a comuniunii frățești”.

În partea a doua a întâlnirii, preoții Cercului pastoral nr. 2 - „Sfânta Cuvioasă Parascheva” au trecut în revistă ”activităţile derulate în parohii începând cu luna mai a anului trecut - 2015; fiecare din cele nouă unități de cult ce compun acest Cerc Pastoral a fost evidențiată în plan pastoral-misionar, încercarea noastră fiind aceea de a face - la sugestia părintelui protopop, o analiză SWOT a activității noastre” - a precizat părintele Adam Iulian, coordonatorul Cercului Pastoral.

„Au fost subliniate realizările și beneficiile misionare ale acestor întâlniri pastorale, s-au discutat propunerile de îmbunătăţire şi dinamizare a activităţilor de Cerc Pastoral, însă - în mod special și cu acordul părintelui protoiereu, am stabilit ca pe viitor să facem şi o dezbatere tematică, prin rotaţie, în fiecare din parohiile noastre, astfel încât credincioşii ce participă la aceste întâlniri să ia act şi să cunoască tot mai bine anumite hotărâri ale Sfântului Sinod, anumite aspecte misionare din viața Bisericii, precum și  provocări pastorale şi chiar administrative cu care se confruntă Biserica noastră în societatea din ce în ce mai secularizată în care trăim”, a precizat părintele protopop.

În cadrul acestei întâlniri a fost stabilit și calendarul viitoarelor activități, fiecare preot paroh urmând să stabilească în detaliu (împreună cu membrii Consiliului parohial) tematica de discuţii, slujba care se va oficia în Parohia sa la activitatea de Cerc Patoral, precum şi locația și data exactă a evenimentului:

  • luna IUNIE – Parohia Traian;
  • luna IULIE – Parohia Secuieni;
  • luna AUGUST – Parohia Holt;
  • luna SEPTEMBRIE – Parohia Fundeni;
  • luna OCTOMBRIE – Parohia Roşiori;
  • luna NOIEMBRIE – Parohia Misihăneşti;
  • luna DECEMBRIE – Parohia Berbinceni;
  • luna FEBRUARIE/MARTIE 2017 – Parohia Valea Mare
  • luna APRILIE 2017 – Parohia Poieni.

preot Ciprian Olteanu