Cerc pastoral la parohia Schitu Frumoasa din Protopopiatul Moineşti

24 Noiembrie 2015

În cadrul Anului omagial 2015 dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 23  noiembrie 2015, la Parohia Schitu Frumoasa, Protopopiatul Moineşti, s-a desfăşurat o frumoasă activitate în cadrul Cercului Pastoral „Părintele Nicodim Măndiţă”, ce a avut ca tematică „Părintele Nicodim Măndiţă, model de slujire şi viaţă duhovnicească”, lucrare pregătită și susținută de părintele Adrian Cioineag, preot paroh al Parohiei Ludaşi.

Cu acest prilej a avut loc și comemorarea vrednicilor păstori de suflete, care au lucrat cu timp şi fără de timp în ogorul Domnului, în parohiile ce formează acest cerc pastoral, parohii de pe raza administrativă a comunelor Balcani şi Pârjol.

 Întâlnirea  a început prin săvârşirea slujbei  Utreniei şi apoi a  Sfintei Liturghii de către părintele protoiereu Costel Mareş şi preoţii Cercului Pastoral Părintele Nicodim Măndiţă, răspunsurile la strană fiind date de membrii coralei Theotokos a Protopopiatului Moineşti. Parastasul oficiat în timpul Sfintei Liturghii a fost un moment de comuniune în Hristos între preoţii slujitori, predecesorii comemoraţi și enoriaşii care i-au cunoscut pe cei trecuţi la Domnul.

 Părintele protoiereu a subliniat în cuvântul său adresat celor prezenţi, semnificaţia comuniunii Euharistice și modelul pe care sfânta noastră biserică îl propune societății de astăzi, a felicitat pe dreptmăritorii creştini prezenţi în număr foarte mare într-o zi de lucru în biserica din Schitu Frumoasa, o adevărată „tindă a raiului” împodobită cu cel mai valoros veşmânt – sufletele cele iubitoare de Dumnezeu.

  Apoi a îndemnat pe cei prezenţi ca în perioada postului Naşterii Domnului, să lucreze mai mult spre curăţirea sufletelor prin trăirea deplină în spaţiul liturgic al bisericii, modelul învătăturii părintelui Nicodim Măndiţă fiind unul demn de urmat.

  „Această perioadă sfântă în care ne aflăm să fie spre folosul tuturor şi să o folosim mai întâi de toate spre a ne curăţi sufletele noastre de păcatele pe care le săvârşim cu voie sau fără voie. De aceea, se cuvine ca în această perioadă sfântă, să căutăm să ne spovedim la duhovnicul nostru. Spovedania este măsura smereniei omului, numai cel smerit se spovedeşte, omul mândru consideră că nu are nevoie de spovedanie. Prin spovedanie curată, prin primirea Sfintelor Taine, aşa să primim Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos care să ne fie tuturor izvor de pace şi de bucurie.”

  Aceste frumoase manifestări, care au în centru comuniunea liturgică, dar şi întâlnirea cu modelele noastre vii, înaintaşii noştri, vrednicii slujitori ai sfintelor altare trecuţi la viaţa cea veşnică, vor continua în ziua de 3 decembrie la Parohia Leorda şi în ziua de 7 decembrie la Parohia Sf. Nicolae din Moineşti.

Citește mai multe articole despre: protoieria moinesti, Nicodim Măndiță