În An Centenar, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” celebrează Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice în fiecare zi

Pentru că ziua vârstnicilor noștri nu este doar pe 1 Octombrie, când celebrăm Ziua Persoanelor Vârstnice la nivel mondial, instituția noastră, alături de parteneri aleși, a ales să-i onoreze pe cei mai înțelepți dintre noi într-un mod special.

Astfel că, astăzi, 29 noiembrie, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu 10 instituții de profil din județul Bacău, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a fost reprezentată de asistentul social Georgiana Iojă, care a participat la cea de-a treia activitate menită să identifice modele de bună practică în lucru cu persoanele vârstnice.
Activitatea, precedată până acum de întâlniri preponderent teoretice, a fost de această dată una practică, în care cei 5 parteneri organizatori, Colegiul Fiziterapeuților Bacău, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău prin Centrul de Zi Clubul Pensionarilor, Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău – specializarea asistență medicală generală, Școala Sanitară Postliceală „Sanity” Bacău - speciaizarea BFK, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – specializarea terapie ocupațională au pus în practică activități de terapie medicală, ocupațională și recuperare și reabilitare (kinetoterapie și masaj). Beneficiarii celor 3 tipuri de terapie au fost seniorii Centrului de zi Clubul Pensionarilor.
Activitățile menite să celebreze importanța bunicilor în viața noastră și să facă cunoscute cele mai bune tehnici de îngrijire se va încheia pe data de 13 decembrie la Complexul de servicii sociale Hârja.

(Liliana Pânzaru)