Catedrala „Sf. Nicolae” – Buhuși a primit colindători

Bucuria Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a fost vestită și credincioșilor orașului Buhuși, miercuri, 18 decembrie 2018, de către elevii Liceului Teologic Episcop Melchisedec  – Roman, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și prin grija părintelui protopop Vasile  Cozma.

Catedrala „Sf. Nicolae” – Buhuși a primit în săptămâna premergătoare nașterii Domnului colindători care au reușit să aducă bucurie și să transmită fiecăruia dintre noi emoția spirituală pe care o retrăim an de an în ziua Crăciunului.

Evenimentul a debutat cu un concert susținut de grupul colindătorilor de la Liceul Teoretic Ion Borcea – Buhuși, care, sub îndrumarea pr. Prof. Macovei Mihai, au incântat prin colinde tradiționale, vestind nu numai evenimentul Nașterii, ci și pregătirea gospodarului român, pentru a primi colindători, precum și generozitatea  omului de la sat care răsplătește pe cel ce aduce Vestea Bună.

Seara a fost încheiată printr-un concert susținut credincioșilor orașului Buhuși de către elevii  Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, prin grija părintelui protopop Vasile Cozma, care a lansat invitația părintelui director Amărinii Ionuț Alexandru,  de a veni la Buhuși și a transmite într-un mod cu totul special vestea Nașterii Mântuitorului.

Sub coordonarea pr. Prof. Arhid. Samoilă Vlad Nicușor, profesor de muzică bisericească, tinerii teologi au interpretat colinde tradiționale psaltice care au incântat auditoriul buhușean, apoi, sub bagheta pr. Prof. Diac. Tecucianu Alexandru Ioan, profesor de muzică liniară, bucuria Crăciunului a adus lumină în sufletele celor prezenți, printr-un colaj de colinde corale tradiționale care au incheiat sublimul eveniment.