Campania " Donează sânge" în parohiile Huruiești și Răcăciuni din Protoieria Sascut    

    
Săptămâna aceasta, în zilele de marți 22 octombrie și joi 24 octombrie 2019, în parohiile din Protoieria Sascut, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, s-a desfășurat ultima etapă a proiectului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului  " Întinde o mână și dă șansă vieții ! Donează sânge!", parte a proiectului național din Campania " Donează sânge " organizat în Patriarhia Română.

Pentru că în acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitalele din țară din cauza acestei lipse, prin purtarea de grijă a părintelui protopop Abageru Vasile, preoții din parohiile arondate protopopiatului au venit să doneze sânge împreună cu credincioșii.

Astfel prin parteneriatul dintre Protoieria Sascut cu Departamentul Pro -Vita din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar și Centrul de Transfuzie Bacău, săptămâna aceasta preoți și credincioși din comunele Huruiești, Dealu Morii și Găiceana au donat sânge la Dispensarul Medical din localitatea Huruiesti, iar din comunele  , Răcăciuni, Valea Seacă și Orbeni și Corbasca la Dispensarurul Medical din localitatea Răcăciuni.

Părintele protopop Abageru Vasile, în încheierea acestui proiect a făcut mențiunea:
 "Îi îndemnăm pe toți preoții și, de asemenea, pe credincioșii pe care îi păstorim, să nu rămână insensibili în ceea ce privește lipsa stocurilor de sânge. Participarirea lor la actele de donare organizate în cadrul caravanelor de recoltare, reprezintă o deosebită faptă a milei trupești prin care se vine în ajutorul aproapelui.  Având în vedere că din parohiile protoieriei noastre au donat peste 240 de persoane, vom menține acest parteneriat și vom desfășura această campanie și în anii următori ". (pr Albu Gabriel asistent- social)