Buhușenii sunt Pro Viață

Duminică, 24 martie 2019, în ajunul praznicului Bunei Vestiri, în Protopopiatul Buhuși s-a organizat cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, „Marșul pentru Viață 2019” având ca motto cuvintele „Unic din prima secundă”.

Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu desfășurat la nivel național cu sprijinul tuturor organizațiilor Pro Vita și cu susținerea Bisericii la nivel de Patriarhie intitulat „Luna pentru Viață”.

Anul acesta este pentru prima dată când acest eveniment se organizează în fiecare din cele 6 protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, din dorința Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim de a da binecuvântarea și a-i îndemna pe toți credincioșii pentru implicarea în susținerea dreptului la viață.

Alături de părintele protopop Vasile Cozma au fost prezenți la eveniment domnul primar al orașului Buhuși, Zaharia Vasile, doamna doctor Grădinaru Delia, medic în cadrul spitalului – Buhuși, domnul Poiană Constantin, managerul spitalului Buhuși, preoții Pro Vita, preoți și peste 1000 de credincioși din oraș și din comunitățile învecinate, printre care și elevi de la școlile gimnaziale din orașul Buhuși și Colegiul Ion Borcea împreună cu cadre didactice.

În cadrul cuvântului de deschidere, părintele protopop a prezentat evenimentul de astăzi în lumina praznicului Bunei Vestiri și a însemnătății acestuia în istoria mântuirii umanității: „Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, luarea chipului omenesc, arată dragostea lui Dumnezeu față de om și repunerea lui în treapta superioară a creației, dându-i posibilitatea împăcării cu Dumnezeu, după ce omul căzuse prin păcatul lui Adam”.

Apoi, domnul primar Zaharia Vasile a vorbit despre necesitatea susținerii familiei tradiționale, singura cale viabilă pentru continuitatea și dezvoltarea unui popor.

Doamna doctor Grădinaru Delia a întărit ideea protejării mamelor aflate în criză de sarcină, încurajând pe toți cei prezenți să prețuiască viața cu tot ceea ce înseamnă ea, ca dar de la Dumnezeu.

Managerul spitalului Buhuși, domnul Poiană Constantin a evidențiat statistica alarmantă a avortului în România și a amintit faptul că instituția pe care o conduce protejează și ajută copii de la 1 la 18 ani prin secția nou înființată.

Tot acum, părintele protopop a dat citire mesajului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim intitulat „Trăiți frumos, dar cu discernământ!”. Mesajul Înaltpreasfinției Sale s-a adresat în primul rând tinerilor, îndemnându-i nu numai la naștere de prunci, dar și la educarea lor cu credință în Dumnezeu: „Dragi tineri, Vă îndemn să vă creşteţi copiii aducându-le aminte nu doar de dreptatea lui Dumnezeu, ci şi de iubirea Lui. Creşteţi-i în primul rând cu iubire, apoi cu regulamente! Iubiţi-vă copiii necondiţionat, aşa cum vă iubeşte Dumnezeu pe voi. Dacă generaţia pe care voi o veţi naşte nu va mai vorbi despre Dumnezeu, cea care îi va urma va fi o generaţie abandonată prin propria indiferenţă şi prin propriul păcat.

Niciun tânăr nu trebuie să uite că este unic în ochii lui Dumnezeu care îl iubeşte şi unic în ochii părinţilor care i-au dat viaţă din viaţa lor. Iubirea nu se analizează, ea se trăieşte şi se mărturiseşte, căci doar așa atunci ea poate dăinui şi produce efecte.

Păstraţi iubirea voastră pentru Dumnezeu şi iubirea Lui pentru voi, pentru că astfel veţi deveni ceea ce păstraţi!

Bucuraţi-vă de viaţă! Bucuraţi-vă de Dumnezeu care v-a dăruit-o și acordaţi-le şi altora şansa aceasta, aşa cum v-a fost acordată și vouă!” 

Din fața Casei de cultură – Buhuși, cei prezenți au pornit în procesiune către Catedrala „Sf. Nicolae”, unde părintele protopop împreună cu soborul preoților a oficiat acatistul Bunei Vestiri ca o încununare a Marșului pentru Viață 2019.