Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” va marca Ziua Unirii Principatelor

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va organiza marți, 24 ianuarie 2017, evenimentul intitulat ”Hora-ncingeți, frați români!”, prilejuit de Ziua Unirii Principatelor Moldova și Muntenia.

Activitatea culturală va fi organizată pentru a rememora enenimentele istorice petrecute la data de 24 ianuarie 1859, Mica Unire dintre Principatul Moldovei și al Țării Românești, sub conducerea aceluiași domnitor, Alexandru Ioan Cuza.

La acest eveniment vor participa tinerii Centrelor de zi și ai Centrului de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Intelectuale și Culturale (CEDRIC) din cadrul asociației de la Hârja, alăturându-se vârstnicii Centrelor rezidențiale, oameni de cultură și cadre didactice.

Programul afișat este foarte generos, fiecare participant având posibilitatea de a se implica în atelierele de lucru, dezbaterile, prelegerile sau piesa de teatru, toate organizate cu acest prilej.

Vă așteptăm să va alăturați acestui eveniment cultural!

(Pr. Ilarion Mâță)