Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” vă invită la celebrarea Zilei internaționale a copilului

28 Mai 2019

Centrul de zi pentru copii „Sf. Dionisie Exiguul” din cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, în contextul Zilei internaționale a copilului, organizează evenimentul „ 1 Iunie - Ziua copilului. Cunoaștere prin joc”.

 

În contextul prezent, în care relația copilului cu natura este mărginită doar la deplasarea de acasă la școală sau cel mult la o ieșire cu prietenii sau părinții în parc, iar interacțiunea cu cei apropiați se realizează preponderent prin canalele media de socializare, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja propune de Ziua copilului, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,  o revenire la adevărata interacțiune atât cu semenii cât și cu natura. În acest sens, Asociația prin intermediul Centrului de zi pentru copii, în data de 1 iunie, va transforma Ziua copilului într-un eveniment  în care copiii vor fi provocați prin joc și activități recreative să învețe că socializarea nu se rezumă doar la a schimba câteva cuvinte, emoticoane sau share-uri, ci la o interacțiune directă prin care fiecare să simtă beneficiul prezenței celuilalt.

            Programul va debuta începând cu ora 8.00, cu Liturghia copiilor, context în care Corul Arhanghelos al Centrului de zi pentru copii – Hârja va oferi răspunsurile la strană. În intervalele orare 10.00-12.00 și 13.00-15.00 copiii Asociațiilor: Wised Ong  și „Sf. Ilie” – Poiana Sărată,  împreună cu beneficiarii Centrului de zi pentru copii – Hârja, vor participa la jocuri recreative de tipul: Joc de cunoaștere (Descoperă-i pasiunile), Jocuri interactive (Trenulețul cu baloane, Lanțul, Slipper, Cursa cu obstacole, ), învățând că munca în echipă constituie secretul succesului îndeplinirii unei activități. În intervalul orar 12.00-13.00, copiii vor fi invitați să servească masa, urmând ca evenimentul să se încheie cu o drumeție în pădurea din proximitatea Așezământului de la Hârja.

            Totodată, evenimentul va fi marcat și de publicarea Editorialului Centrului de zi pentru copii al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, Hârja, cu titlul „Lumina învierii”, ce descoperă viziunea copiilor cu privire la Sărbătoarea Învierii Domnului, reprezentată prin poezie, eseu și pictură.(Pr. Petru Pavăl - Coordonator Centru de zi pentru copii Hârja”

 

Vă așteptăm pe toți care încă se simt copii !