Asociația ”Sf. Voievod Ştefan cel Mare - Hârja” a demarat un nou proiect social - medical

Cu binecuvantarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Asociaţia ”Sf. Voievod Ştefan cel Mare - Hârja”, cu sprijinul şi finanţarea din partea Consiliului Judeţean Bacău, va demara un nou proiect social-medical în cadrul Aşezământului social-filantropic ”Sf. Voievod Ştefan cel Mare”.

Proiectul cu titlul ”Creșterea calităţii vieții persoanelor vârstnice prin acordarea de servicii integrate” are scopul de a îmbunătăţii șansele de integrare socială a persoanelor  vârstnice din cadrul instituţiei prin creșterea calității vieții și a stării de sănătate, menținută în parametrii optimi prin implicarea vârstnicilor în terapia medicală, ocupațională, consiliere spirituală și kinetoterapie.

Beneficiarii direcţi ai acestui proiect vor fi vârstnicii din centrele rezidențiale ale Asociației şi copiii din cadrul Centrului de creaţie, artă şi tradiţie „Sf. Dionisie Exiguul”, copii care se vor implica în activitatea de terapie ocupaţională realizându-se astfel un schimb intergeneraţional de cunoştinţe şi informaţii cu privire la tradiţia şi portul românesc.

Pentru activitatea de terapie medicală se vor achiziţiona tensiometre mecanice, monitor pentru funcții vitale și pulsoximetre; acestea  vor facilita o mai bună cunoaşterea a stării de sănătatea a vârstnicilor.

Pentru terapia ocupaţională se vor achiziţiona materiale pentru un atelier de croitorie populară românească, instrumente de croit, foarfece profesionale şi o staţie de călcat verticală, acestea vor fi folosite de vârstnici şi de copii pentru realizarea de ii şi alte obiecte vestimentare tradiţionale româneşti. O altă activitate pe care copiii o vor realiza alături de vârstnici, va fi realizarea lumânărilor decorative parfumate pentru care se vor achiziţiona matriţe şi un cazan electric pentru topit ceara.

Pentru îmbunătăţirea serviciului de terapie spirituală și facilitarea creșterii calității serviciilor oferite de centrele rezidențiale și instituțiile social - medicale se vor publica 1000 de ghiduri de bună practică institulată: „Terapia spirituală – necesitate și actualitate în tratarea și consilierea persoanelor vârstnice”, la Editura Filocalia, un studiu de cercetare din perspectivă sociologică și spirituală realizat de Pr. Ilarion Mâţă.

Pentru o mai bună implementare a serviciului de recuperare şi reabilitare a beneficiarilor, se vor achiziţiona un aparat de vibromasaj şi bureţi de posturare, acestea fiind necesare în special beneficiarilor greu deplasabili.

”Diseminarea activităților proiectului se va concretiza prin organizarea unui simpozion internațional cu titlul Modele de bune practici în asigurarea de servicii integrate, eveniment la care va participa Înaltpresfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și va aduna un număr de 50 de invitați din cadrul instituțiilor social - medicale și bisericesti din țară și străinătate: Consiliul Județean Bacău, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Patriarhia Română, Prefectura Bacău, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bacău, centre socio-medicale de îngrijire a persoanelor vârstnice din Germania, Polonia, Italia, România și alte insituții de profil din mediul public și privat”, a afirmat Pr. Ilarion Mâță, Președintele Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.