Slujbă arhierească la hramul parohiei "Intrarea Domnului în Ierusalim" din Bacău

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia "Intrarea Domnului în Ierusalim" de lângă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe (ISU) Bacău. Slujba a fost săvârşită pe temelia sfântului lăcaş, care va fi construit anul acesta integral din lemn cu sprijinul credincioşilor şi al Primăriei Bacău.

La finalul slujbei Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Beicu, Preasfinţia sa a îndemnat credincioşii să sprijine lucrările de construcţie ale noii biserici. În cadrul slujbei, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a sfinţit ramurile de salcie care au fost oferite apoi credincioşilor veniţi din tot oraşul la acest moment de sărbătoare.

"Credincioşii s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi au plecat spre casele lor îmbăgăţiţi sufleteşte. Nădăjduim ca anul acesta să finalizăm construcţia bisericii parohiei noastre, mai ales că avem fonduri primite de la Primăria Bacău, prin bunăvoinţa primarului Romeo Stavarache", a declarat pr. paroh Mihai Beicu.