Sfințirea unui nou aşezământ social la Bălcuța

Duminică, 15 septembrie, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Bălcuța (Protopopiatul Sascut). Cu această ocazie, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a așezământului social-filantropic ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” , după care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a slujit Dumnezeiasca Liturghie.

În acest context încărcat de profunde semnificații spirituale pentru credincioșii zonei, Preasfinția Sa a ținut și un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnficația Sfintei Cruci și importanța comunicării.

”Fiecăruia ni s-a dat o cruce, pe care trebuie să o purtăm în comuniune, în comunitate, comunicând unii cu alți. De aceea psalmistul ne îndeamnă vorbiți între voi în psalmi și cântări. Când mergem pe calea vieții, purtându-ne crucea, trebuie să o ducem cu demnitatea, căci dacă cineva slăbește, și cade sub greutatea crucii, cineva, care este pe același drum, ca Simon din Cirene, mă ajută să port crucea mai departe. Avem conștința că crucea vieții o purtăm împreună pe drumul vieții, căci nu este altă cale decât cea indicată de Hristos”, a menționat Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, ierarhul i-a binecuvântat pe profesorii și elevii prezenți la acest eveniment. ” În mâinele educatorilor, a profesorilor, a părinților și a preoților stă plămada neamului nostru, pe care trebuie să o pregătim ca pâinea de mâne a generațiilor să dospească, iar neamul să se perpetueze, având o identitate și o structură în lumea aceasta. Dumnezeu ne-a învățat cum să luptăm să ne jertfim pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu după har”, a mai precizat ierarhul, amintind și de mesajul pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a transmis cu ocazia începutului noului an școlar, un mesaj profund adresat atât elevilor, cât și părinților și profesorilor.

În ceea ce privește Așezământul Social-Filantropic de la Bălcuță, lucrările au fost începute de preotul Pavel Drăgan, în anul 2011, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, care a demarat proiectul de zidire a unui aşezământ social-filantropic, în cadrul căruia a amenajat şi un paraclis, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Aşezământul eclesial este compartimentat şi cuprinde o sală de mese, bucătărie şi birou parohial.

Aici vor fi desfăşurate activităţile misionar-pastorale ale parohiei, orele de cateheză cu tinerii şi alte acţiuni sociale. Toate aceste lucrări s-au realizat cu sprijinul acestei comunităţi de oameni darnici, prin contribuţia Consiliului local şi a unor oameni de bine ce au dorit să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor de lăcaşuri sfinte. Din milostivirea Preasfintei Treimi, astăzi, 15 septembrie, anul mântuirii 2013, în Duminica după înălţarea Sfintei Cruci, efortul depus de fiecare se vede încununat, prin săvârşirea slujbe de sfinţire de către Noi, Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La acest moment de sărbătoare au fost prezenţi: Pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, preoţi, oficialităţi locale şi numeroşi credincioşi. În mâinele educatorilor, a profesorilor, a preoților a părinților stă plămada neamului nostru, pe care trebuie să o pregătim ca pâinea de mâne a generațiilor să dospească, iar neamul să se perpetueze, având o identitate și ostructură în lumea aceasta. Dumnezeu ne-a învățat cum să luptăm să ne jertfim pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu după har. Fiecare dintre frățșiile voastre avețși de putrata o cruce și vă îndemnăm să o purtați cu demnitiate ca Hristos să vă răspplătească. Au venit și copii pe care îi vom nbinevunvâtna.

Preafericitul rinte Patriarh Daniel a trimis un mesaj pentru copii care au început școala și pentru cei carepe pentru că Binecuvântat să fie începutul școlii și această zi, pentru această parohie,m unde am venit să binecuvântăm un centru care va fi atât de util pentru nevoiole pastorale ale acestei parohii