Reprezentanți de seamă ai Eparhiei Romanului și Bacăului la resfințirea bisericii mănăstirii Agapia

Diortositor al slujbei și acatistului sfinților Cuvioși Rafael și Partenie, canonizați Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în luna martie 2008 , Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va participa vineri 20 iulie, alături de ÎPS Mitropolit Teofan și alți ierarhi, la slujba de resfințire a bisericii ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” a mănăstirii Agapia.

La evenimentele din incinta cunoscutei așezări monahale sunt așteptați să participe zilele acestea sute de băcăuani. Prima manifestare culturală va avea loc odată cu inaugurarea Muzeului de Artă „Nicolae Grigorescu“, care va fi prezentat de muzeograful Eva Giosanu. În continuare, restauratorul Pia Stinghe va ţine un cuvânt despre restaurarea picturii Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Agapia.

Va urma lansarea de către conf. Ioana Beldiman, de la Universitatea de Arte din Bucureşti, a albumului „Grigorescu la Agapia“ semnat Marina Sabados. În după-amiaza aceleiaşi zile va fi lansat albumul „Agapia în fotografie veche“ de către Vasile Munteanu, directorul Direcţiei de Cultură Iaşi, şi de către Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

De la ora 18:00 se va oficia slujba Privegherii în cinstea Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche.

Sâmbătă, de la ora 7:00, la Mănăstirea Agapia va începe procesiunea închinată Sfinţilor Rafail şi Partenie, care se va încheia la Schitul Agapia Veche. Pe parcursul procesiunii se va citi Acatistul Sfinţilor Rafail şi Partenie şi se vor face 12 popasuri. Începând cu ora 9:00, în aşezarea monahală de la Agapia Veche, se va oficia Sfânta Liturghie