Preasfințitul Ioachim Băcăuanul va sfinți spitalul „Ion Lascăr” din Comănești

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va oficia în Duminica a IV după sfintele Paști, slujba de sfințire a spitalului „Ion Lascăr” din orașul Comănești, după ce instituția, care deservește peste 80 de mii de cetățeni de pe întreaga Vale a Trotușului, a fost reabilitată și dotată la standarde europene.

Spitalului Comăneşti a facut parte din lista celor 67 de unităţi sanitare din ţară închise prin Hotărâre de Guvern. Dl. profesor Ioan Lascăr a reușit redeschiderea Spitalului Comăneşti, singura unitate sanitară dintre cele închise prin Hotărâre de Guvern care acum funcţionează la aceiaşi parametri ca înainte de a fi închis.

În această unitate, prin demersurile domnului profesor Ioan Lascar s-a demarat o colaborare cu Institutul Ana Aslan, care va înfiinţa o secţie de geriatrie şi gerontologie. Totodată prin bunăvoinţa dlui. Gerald Schweighofer au fost făcute lucrări de reabilitare şi modernizare a Secţiei Interne şi a Secţiei Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Comăneşti.

În 2010 dl. Gerald Schweighofer împreună cu primarul Vienei, Michael Haupl, au vizitat spitalul din Comăneşti. Spitalul orăşenesc a beneficiat şi de un proiect cu fonduri europene privind eficientizarea consumului de energie termică şi electrică. Aceste unităţi beneficiază acum de pompe geotermale, panouri solare şi panouri fotovoltaice, având astfel asigurată independenţa din punct de vedere electric şi termic.