Pelerinaje în cinstea Maicii Domnului în Eparhia Romanului şi Bacăului

A devenit o tradiţie ca în perioada Postului Mare credincioşii din Eparhia Romanului şi Bacăului să se poată închina la icoanele făcătoare de minuni aduse de la sfintele mănăstiri. O parte din cei care vin să se roage Maicii Domnului sunt înaintaţi în vârstă, iar alţii se confruntă cu lipsuri materiale.
 

De aceea, de mai bine de un deceniu, la Oneşti şi Bacău, poposesc icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Trifeşti, respectiv de la Mănăstirea Neamţ. Oamenii se roagă cu credinţă în această perioadă de post, participă la sfintele slujbe şi îşi pun nădejdea în mijlocirea Năcătoarei de Dumnezeu către tronul Preasfintei Treimi. Sute de oameni de toate vârstele s-au închinat timp de cinci zile icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifeşti, care a poposit la Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Oneşti.
 

Pe lângă Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului, s-a slujit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia mulţi credincioşi au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăunaul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Bacău a fost adusă vineri, 9 august 2013, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ.

Duminică, 11 august, PS Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sluji Sfânta Liturghie la Biserica Precista.

"Ca în fiecare început de august, în preajma sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, la Biserica Precista din Bacău va poposi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Icoana va fi depusă în sfântul lăcaş spre închinarea credincioşilor. Până joi, 15 august, se va oficia Acatistul Maicii Domnului şi Paraclisul Preasfintei Năcătoarei de Dumnezeu", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

În seara zilei de 14 august, la Biserica Precista se va oficia Prohodul Maicii Domnului, iar în ziua pomenirii Adormirii Maicii Domnului se va sluji Sfânta Liturghie.