Pelerinaj în Duminica Sfinților Români la Mănăstirea din Calapodești

Duminică va fi slujbă arhierească la mănăstirea „Sf. Cuv. Antipa Athonitul” din Calapodești. Nume de localitate ce nu spune nimic multora dintre noi, satul Calapodești a intrat în circuitul valorilor spirituale ortodoxe universale, datorită Sfântului Antipa, născut pe aceste meleaguri și care, pentru sfințenia vieții sale, este cinstit astăzi de toată Ortodoxia.

Ca și în ianuarie, sute de băcăuani sunt așteptați în Duminica a doua după Rusalii să participle la evenimentele religioase din satul ce a dat lumii unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai veacului al XIX-lea.

Și anul acestea, în mijlocul pelerinilor se va afla Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. „De când s-a deschis mănăstirea de la Calapodești închinată Sf. Antipa de la Calapodești, originar din acel sat, s-au împropriat două hramuri. Mai întâi cel din 10 ianuarie, când este prăznuit sfântul, și, al doilea hram, când iarăși se face pelerinaj în acel loc, în Duminica Tuturor Sfinților Români, care urmează după Duminica Tuturor Sfinților”, ne-a explicat părintele Pahomie Parfene, starețul mănăstirii de la Calapodești.

După cum se știe, Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă și Sfântul Munte Athos, care a fost trecut în rândul sfinților printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veșnice, ceea ce constituie și un temei pentru recunoașterea sfințeniei sale de către biserica strămoșească. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești în anul 1992.

PS Episcop Ioachim Băcăuanul a scris slujba acestui sfânt pe care bisericile o citesc în ziua de serbare, 10 ianuarie.