„A fost mare pentru că a stat mult în genunchi”
 

Monahia Agafia Borcea de la Mănăstirea Văratec, din judeţul Neamţ, a trecut la Domnul duminică, 1 iulie. Slujba de înmormântare a avut loc marți, 3 iulie, şi a fost săvârşită de către nepotul ei, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Trupul ei a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii, alături de mama ei, maica Mariami, şi de mama sa duhovnicească, maica Agafia.

Născută la 13 noiembrie 1925, în localitatea Stăniţa din judeţul Neamţ, maica Agafia provine dintr-o familie care a dat Bisericii noastre 14 călugări şi călugăriţe, intrând în mănăstire la doar 20 de ani. Timp de aproape şapte decenii a fost ca o lumină pentru monahiile de la Văratec, pe care le-a povăţuit permanent şi le-a purtat în rugăciune. Mai multe detalii despre viaţa monahiei Agafia ne-a oferit părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor: „Monahia Agafia Borcea avea 87 de ani, din care 68 petrecuţi în mănăstire. A fost o călugăriţă cu o vocaţie monahală autentică, rugătoare, postitoare, nelipsită de la slujbele bisericii. Se ruga permanent. Călugăriţele mai tinere, care au întâlnit-o la Mănăstirea Văratec, povestesc despre faptul că era permanent cu psaltirea pe genunchi. A fost apropiată de câţiva mari duhovnici, cum ar fi: arhimandritul Ioanichie Bălan, cu care era rudă, provenind din aceeaşi localitate; şi protosinghelul Vichentie Mălău, care este propus pentru canonizare şi cu care a avut o legătură duhovnicească deosebită, fiindu-i rudă mai îndepărtată. După ce tatăl ei a murit, mama ei a venit şi dânsa la mănăstire şi s-a călugărit sub numele de Mariami. Printre ucenicii pe care i-a format se numără: Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care îi este nepot de soră; sora episcopului Ioachim, actuala stareţă a mănăstirii, stavrofora Iosefina; şi stareţa Mănăstirii Războieni, stavrofora Acachia, care îi era, de asemenea, rudă. A cunoscut momentele grele ale decretului comunist 410 din anul 1959, dar datorită faptului că era absolventă a seminarului de la Mănăstirea Agapia, unde a fost colegă cu stavrofora Nazaria Niţă, vestita stareţă a Mănăstirii Văratec, nu a plecat din mănăstire, însă a rămas acolo în vremuri de încercare şi a muncit mult, făcând ascultare la arhondaric. A făcut parte din consiliile de conducere ale Mănăstirii Văratec şi a fost nelipsită de la biserică. A fost o călugăriţă cu viaţă şi cu trăiri de Pateric. «Omul este cu adevărat mare numai când stă în genunchi», aşa spunea un părinte al Bisericii. Ea a fost mare pentru că a stat mult în genunchi”.

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului: „Maica Agafia a fost cea care ne-a crescut duhovniceşte, după moartea mamei, care a trecut la Domnul de tânără, la doar 48 de ani. Maica Agafia, fiind sora mamei mele, ne-a povăţuit şi mulţi am luat calea către mănăstire la sfaturile ei. Am fost tot timpul în legătură cu sfaturile ei duhovniceşti, fiindu-mi ca o mamă spirituală, mai ales pentru faptul că datorită ei eu am intrat în mănăstire, la Sihăstria, în 1969. În permanenţă m-a supravegheat sufleteşte. Casa ei de la Văratec era ca un fel de mănăstire, iar eu mă duceam pe la dânsa, cu dragoste şi respect, mai ales în perioada cât am fost la seminar şi la facultate. A fost alături de mine şi la călugăria mea, la Mănăstirea Bistriţa. Pentru noi, familia, şi pentru obştea Mănăstirii Văratec a fost o maică rugătoare, căreia nu i-a lipsit pravila niciodată, nici cea de obşte, nici cea personală”.

Stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec: „Chipul ei blând lumina permanent. Te uitai la ea şi vedeai că vorbea cu Iisus. Odată ce mi-a fost încredinţată ascultarea aceasta de stareţă, maica m-a vegheat permanent cu rugăciunea şi m-a ajutat foarte mult în activităţile duhovniceşti şi administrative ale mănăstirii”.