În cadrul dumnezeieștii Liturghii, înconjurat de un impresionant sobor de preoți, membri ai Permanenței Centrului Eparhial, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Iustinian Cimpoieru pe seama capelei Colegiului ”Mihai Eminescu” din municipiul Bacău, iar la sfârșitul slujbei a hirotesit întru protopop de Roman pe preotul Dragoș Munteanu Alexandru.

În contextul serbării onomasticii Preasfinției Sale, soborul de preoți în frunte cu pr. vicar-administrativ Ioan Gherasimescu a oficiat o slujbă de Te Deum, urmată de un cuvânt în care, Preacucernicia sa, plecând de la semnificația numelui Dreptului Părinte Ioachim, abordat în accepțiune biblică și teologico-dogmatică, a prezentat inecuvântata și providențiala chemare a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul la treapta arhieriei, amintind de realizările multiple pe plan social-filantriopic, cultural-misionar și administrativ, înfăptuite în cei 13 ani de slujire arhierească. După aceasta, a oferit în dar ierarhului, o cârjă arhierască, din partea Centrului Eparhial și a preoților protopopi. La rândul său, Preasfințitul Părinte Ioachim, în contextul sărbătorii a rememorat cu emoție momentul asumării crucii lui Hristos, plecând pe calea monahismului, drum asemănător ca și finalitate cu taina cununiei, ambele urmărind comuniunea cu Dumnezeu.

”Participăm cu toții astăzi la sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana, o prelungire a Nașterii Maicii Domnului. Dacă pornim pe cărările vieții și, la chemarea lui Hristos, ne împărtășim de o viață care este compatibilă cu determinarea noastră ființială de a-l trăi pe Dumnezeu și de a ne mântui în Dumnezeu și prin Dumnezeu, ei bine, și eu am ascultat cuvântul Evangheliei, precum și alții înaintea mea, care au plecat pe calea consacrată a monahismului. Nu aș vrea să vă destănui mai multe despre numele meu, primit în anul 1980, la mănăstirea Bistrița, alături de icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Evident că la această sărbătoare, îmi amintesc de fiecare dată, de momentul acela al renașterii noastre în Biserica lui Hristos, când, în genunchi, pe piatra rece a bătrânei catedrale voievodale mușatine, sub mantia părintelui meu duhovnicesc, Ioanichie Bălan, înaintam rugându-mă către icoana Sfintei Ana, în fața căreia am cerut lui Dumnezeu mila să mă investească la această ascultare de călugăr, și să pornesc pe cale, să port crucea pe care mi-a rânduit-o Dumnezeu în această viață. Momentul acela rămâne impregnat în sufletul meu, în mod paradigmatic și iconic; ca și sfințiile voastre care, la un moment dat, v-ați prezenta alături de soție în fața Sfântului Altar și ați plecat pe o cale către mântuire, urmărind același scop, asemănarea cu Dumnezeu. Dar să nu uităm ceea ce este important, anume dacă Dumnezeu se va recunoaște întru noi și întru faptele noastre”, a menționat Preasfințitul Părinte Ioachim.

”În aceste clipe deosebite, nu putem uita pe venerabilul nostru ierarh, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Eftimie, care a propus Sfântului Sinod ca eu, monahul Ioachim, să fiu chemat la această înaltă treaptă de slujire în Biserica Ortodoxă”, a mai adăugat Preasfinția Sa.

”Mă rog la Dumnezeu ca să pot împlini ceea ce îmi este rânduit să împlinesc, dar nu singur, pentru că nu am încercat să fiu singur niciodată, ci împreună cu colaboratorii apropiați, cu frățiile voastre, preacucernici preoți și credincioși. Nu putem decât să fim în mijlocul lumii, pentru ca sceptrul pe care mi l-ați oferit să-l pot ridica astfel încât să parcurgem împreună calea ce ne duce la limanul mântuirii. Credem că Dumnezeu ne va mântui în măsura în care vom rămâne împreună. Să vă rugați pentru mine, ca Bunul Dumnezeu să-mi dăruiască înțelepciune, pace și putere, atâta vreme cât voi fi înaintea voastă să am puterea de a merge mai departe, structurând identitatea acestei eparhii atât de importantă în istoriografia Bisericii Ortodoxe”, a conchis Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul.