Moment istoric în satul Băcioiu

25 August 2013

Cu fanfară, îmbrăcați în straie noi, având carpetele atârnate pe gardul din fața casei, cu meste întinse având colaci și fructe, cum e obiceiul pe aceste meleaguri, așa l-au întâmpinat credincioșii din Băcioiu pe Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în duminica a IX-a după Rusalii, când a avut loc sfințirea bisericii ”Izvorul Tămăduirii” și ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

De la intrarea în sat, în cântece specifice, ierarhul urcat într-o caleașcă trasă de doi huțuli, i-a binecuvântat pe toți cei care i-au ieșit în întâmpinare. Apoi, toată suflarea din Corbasca s-a strâns în jurul sfântului locaș, situat ”ca o inimă” în mijlocul comunității, după cum a menționat Preasfinția Sa, pentru a participa la un eveniment istoric pentru aceste meleaguri.

Înconjurat de un sobor de 20 de preoți, Preasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire, în prezența reprezentanților autorităților centrale și locale, respectiv deputatul zonei Gabriel Vlase, și Ciobotaru Vasilică, primarul comunei Corbasca, alături de alte oficialități. Târnosirea locașului de rugăciune a fost așteptată de toată comunitatea, deoarece, conform tradiției, este singura ocazie în care bărbații și femeile pot intra să se închine în sfântul altar.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop a evocat rolul pe care vrednicul de pomenire arhiepiscop Adrian Hrițcu și părintele ieromonah Calistrat de la Pogleț, l-au avut în finalizarea acestui proiect duhovnicesc.

”Astăzi, aici, la Băcioiu, înscriem o pagină de istorie, întru cât, putem spune, în acest sat, creștinismul abia începe. Acești fiii ai bisericii noastre, oameni destoinici care au dorit să-și înscrie numele în Cartea vieții, dorința lor s-a împlinit astăzi. Și mă bucur că ați venit din toate părțile, cler și credincioși, pentru a a consemna o filă de istorie în inimile fiecăruia dintre noi. S-a înălțat această biserică, dorită de iubiții noștri fii duhovnicești, a fost dorită de moșii și strămoșii voștri, care au ținut să ridice peste timp un locaș de închinare, o poartă a cerului, prin care să se recunoască Dumnezeu în lucrarea lor cea sfântă. A fost dorită acestă biserică și de autorități, și este aici deputatul locului Gabriel Vlase, care de multă vreme s-a străduit să ridice un locaș de închinare pentru creștinii ortodocși din această zonă. Dar inițiativa și ctitorul moral al aceste zidiri este un mare părinte duhovnicesc, chemat să răspundă la nevoile spirituale ale maicilor de la Pogleț, părintele ieromonah Calistrat, pe care Dumnezeu l-a chemat la cele veșnice, dar el ne privește din ceruri astăzi, că am împlinit voia lui,dorința lui de a construi un locaș de închinare, unde acești creștini să se întâlnească cu Dumnezeu. Acest părinte a exercitat paternitate duhovnicească pentru credincioșii de aici, vizitându-i adesea, aducându-le un cuvânt de îmbărbătare, ajutându-i când necazurile i-au împresurat. Apoi, prin părțile acestea a binevoit Dumnezeu să se adauge, Înaltpreasfințitul Adrian Hrițcu, iarăși de veșnică pomenire. Sufletele acestor doi ctitori, unul moral și unul material, sunt în ceruri și ne privesc, și îi pomenim, și se roagă la Dumnezeu ca lucrarea lor sfântă să fie împlinită astăzi. Aceștia au avut inițiativa de a pleca la această lucrare, și după aceea, așa cum am mai spus, s-au adăugat și alții. Acum însă am ajuns la această împlinire, zi festivă, când lacrimile, ostenelile și neodihnile mai curând ale maicilor de la Pogleț, a părintelui Arsenie de la Berzunți, a celor cărora le-a fost încredințată coordonarea lucrărilor de aici, poate se usucă sau poate se împlinesc astăzi, întru cât osteneala lor nu a fost zadarnică”, a menționat Preasfinția Sa, care i-a felicitat pe toți cei care au ajutat la biserica din Băcioiu.

De altfel, la sfârșitul sfintei Liturghii, pentru implicarea deosebită în construcția bisericii din acest sat, Preasfinția Sa a oferit distincția ”Crucea moldavă” părintelui protosinghel Arsenie Voaideș, starețul Mănăstirii ”Sf.Sava” – Berzunți, care a înmânat cheile bisericii preotului Spridon Aron Vasile, parohul de la Băcioiu.

Aceeași distincție a primit-o și maica stavroforă Luciana Afloarei, stareța Mănăstirii Pogleț, în timp ce dl Toader Barbu, a primit ”Crucea moldavă” pentru laici. Distincții de vrednicie au fost oferite apoi deputatului Gabriel Vlase, primarului Ciobotaru Vasilică și altor credincioși care au ajutat la finalizarea lucrărilor la sfântul locaș. La rândul său, deputatul Gabriel Vlase a mulțumit Preasfinției Sale, a rememorat câteva momente din începutul lucrărilor la biserica din Băcioiu, oferind în dar o icoană preotului Spridon Aron Vasile. ”

Este o mare bucurie pentru mine, ca preot, dar și pentru locuitorii de aici. Dumnezeu a lucrat să fie oficiată Sfânta Liturghie în fiecare duminică în această comunitate. Convorbirile cu romi vor fi în limba romani, pentru că copii nu cunosc limba română. Dar cu ajutorul părintelui Arsenie, voi face un cabinet pentru însănătoșirea truptească și sufletească a populației de etnie romă”, ne-a declarat preotul Aron Vasile.