„Moment istoric“ în parohia Stăneşti

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a slujit ieri în localitatea Stăneşti din comuna Măgireşti, judeţul Bacău, pentru a resfinţi sfântul altar al bisericii din această comunitate, dar şi un aşezământ social-filantropic. De asemenea, în după-amiaza zilei de ieri a avut loc o ceremonie militară prilejuită de sfinţirea monumentului eroilor din Stăneşti.

Parohia Stăneşti-Măgireşti, Protopopiatul Moineşti, a găzduit, timp de două zile, mai multe manifestări religioase şi culturale. Ieri, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat slujba de resfinţire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului". Preasfinţia Sa a binecuvântat cu acest prilej lucrările de la aşezământul social-filantropic al parohiei Stăneşti, ridicat prin implicarea părintelui paroh Constantin Florariu, dar şi un monument al eroilor. Sâmbătă, 18 august, a avut loc simpozionul "Cultură, istorie şi spiritualitate - Stăneşti 600", în cadrul căruia s-a lansat volumul "Valori cultural-istorice şi spirituale ale satului de pe Valea Tazlăului Sărat, judeţul Bacău". "Am binecuvântat simpozionul care a avut loc la Stăneşti sâmbătă, 18 august, întrucât a fost o reuniune cu fiii satului. În monografia lansată cu acest prilej este prezentată şi biografia vrednicului de pomenire episcop Ioachim Mareş, care s-a născut în Măgireşti. Astăzi (n.r. ieri) am târnosit mai întâi sfânta masă a bisericii din Stăneşti, iar apoi am sfinţit un aşezământ social-cultural şi caritabil, care întregeşte ansamblul parohial. Întrucât s-a ridicat un monument al eroilor lângă biserică, a avut loc o ceremonie militară şi religioasă. Monumentul a fost sfinţit şi dezvelit, în prezenţa unei garde militare de la Bacău, care a dat onorul. Au mai participat autorităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, dar şi de la Garnizoana Bacău. A fost un moment istoric, întrucât prin aceste evenimente s-au marcat 600 de ani de atestare documentară a localităţii Stăneşti", a relatat PS Ioachim Băcăuanul.

Rugăciune pentru migranţii români

La evenimentele religioase şi culturale de la Stăneşti s-au adunat mulţi fii ai satului, care au mulţumit prin rugăciune lui Dumnezeu pentru că s-au regăsit împreună. "Din orice localitate a ţării au plecat fii ai satului în toate părţile lumii. Noi, Biserica, nu judecăm niciodată circumstanţele pentru care au plecat. Ne rugăm pentru ei, ca acolo unde sunt să ducă mesajul Ortodoxiei, al tradiţiei româneşti, al spiritualităţii noastre. Evenimentele care îi determină pe oameni să se adune spre locurile natale le reîmprospătează credinţa şi tradiţiile, pe care, poate, le vor păstra în ţările unde au migrat. De aceea, Biserica noastră a făcut un apel ca să ne rugăm pentru migranţi. Duminica migranţilor este a românilor care duc mesajul Ortodoxiei oriunde în lume. Biserica nu-şi părăseşte niciodată fiii, oriunde sunt. În cadrul Sfintei Liturghii ne-am rugat pentru migranţii români, pentru că trebuie ţinuţi în rugăciunile noastre", a mai adăugat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.

Întâlnirea fiilor satului din Vânători

Fiii satului din parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Vânători, Protopopiatul Piatra Neamţ, s-au reunit, ca în fiecare an, în biserica parohială. Oamenii au participat la Sfânta Liturghie alături de cei rămaşi acasă. Părintele paroh Ştefan Diacu a avut ieri o întâlnire cu cei plecaţi în străinătate, pentru a-i îndemna să păstreze dreapta credinţă şi pentru a rămâne fii ai Bisericii noastre. Această întâlnire cu fiii satului are loc în parohia Vânători încă din anul 2006. "Astăzi (n.r. ieri) am avut bucuria de a-i avea în rugăciune la Sfânta Liturghie pe mulţi dintre fiii parohiei noastre, plecaţi la muncă în străinătate. La finalul Sfintei Liturghii am săvârşit şi un Te Deum pentru migranţi. Am adus slavă lui Dumnezeu pentru că ei s-au întors acasă sănătoşi şi ne-am rugat ca ei să facă faţă greutăţilor care ar putea apărea departe de ţară. Am citit rugăciuni pentru înmulţirea dragostei între părinţi şi copii, între soţi, între cei plecaţi şi cei rămaşi acasă. În cuvântul adresat fiilor satului am subliniat faptul că oriunde s-ar afla, ei nu trebuie să întrerupă legătura cu familia, cu parohia sau cu preotul paroh. După slujbă, parohia noastră a oferit o mică agapă creştină, în cadrul căreia s-au purtat discuţii despre felul în care putem întări comunicarea dintre noi. În cadrul discuţiilor, cei veniţi pentru câteva săptămâni în locurile natale ne-au împărtăşit din experienţa lor, ne-au adus la cunoştinţă problemele pe care le au. Una dintre marile probleme a fost distanţa dintre reşedinţa lor şi cea mai apropiată biserică unde pot participa la sfintele slujbe. Pe mine personal m-a ajutat Dumnezeu ca în anii trecuţi să ajung în Italia, în localităţi unde sunt grupaţi mai mulţi credincioşi ai parohiei noastre", a spus paroh Ştefan Diacu. La final, migranţii români din Vânători au primit iconiţe şi biblii din partea părintelui paroh Ştefan Diacu.

Prima duminică după Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la nivelul întregii Patriarhii Române, este marcată drept Duminica migranţilor români. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod din 25-26 februarie 2009, în toate parohiile şi mănăstirile, în timpul Sfintei Liturghii sunt înălţate în această zi rugăciuni de mulţumire, de cerere şi de ajutor pentru înmulţirea dragostei între membrii familiei plecaţi din România şi cei rămaşi acasă, precum şi rugăciuni pentru călătorie şi bună înţelegere cu cetăţenii ţărilor în care lucrează sau studiază românii plecaţi în străinătate.