Întâlnirea preoților responsabili cu proiectul “Calea Mantuirii” la Centrul Eparhial Roman

Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în sala de ședinte a Centrului Eparhial de la Roman a avut loc, marți, 12 februarie, întâlnirea preoților responsabili cu proiectul “Calea Mantuirii” pe protoierii cu inspectorul responsabil cu cateheza. Întâlnirea a debutat cu un cuvânt rostit din partea Preasfințitului Ioachim, prezent la deschiderea acestui moment, care a reliefat importanța catehezei pentru adulți în actualul context social, arătând importanța acestui proiect al Patriarhiei Române pentru o mai bună cunoaștere a valorilor creștine. De asemenea, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți cei implicați în derularea programului.

În continuare cei șase preoți din protoieriile Bacău, Roman, Onești, Moinești, Sascut și Buhuși, au analizat maniera în care “Calea Mântuirii” trebuie implementat la nivelul fiecărei parohii, prezentând totodată și eventualele obstacole și modul în care acestea pot fi evitate.

Proiectul de catehizare „Calea mântuirii” a luat naştere în cadrul Institutului de Studii Creştin-Ortodoxe, de la Cambridge, la iniţiativa mai multor clerici şi profesori ortodocşi, în frunte cu Mitropolitul Kallistos Ware, al Diocleei. În Biserica Ortodoxă Română a fost adus cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin Sectorul de Învăţământ şi Catehizare, fiind destinat credincioşilor cu vârste cuprinse între 18 şi 80 de ani.