Eparhia Romanului și Bacăului, prezentă la cele mai importante evenimente religioase din Patriarhia Română 2011

29 Decembrie 2011

Prin intermediul Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, această străveche eparhie a fost prezentă la cele mai importante evenimente religioase ale anului care se încheie.

Anul care se încheie a fost unul încărcat de evenimente religioase în plan național și internațional. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, una din cele mai vechi din țară, a fost prezentă și în 2011, prin intermediul Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al acestei eparhii, la cele mai importante momente din istoria recentă a Bisericii noastre. Astfel, pentru realizarea acatistelor și slujbelor religioase ale celor trei sfinți români care au îmbogățit calendarul nostru, Cuviosul Irodion de la Lainici, sfîntul mitropolit Andrei Șaguna și sfîntul mitropolit Simeon Ștefan, o implicare deosebită a avut-o și Preasfințitul Episcop Ioachim, cel care a compus în ultimii ani slujbele mai multor sfinți români.

În ceea ce privește proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, aceasta a avut loc la Mănăstirea Lainici pe 1 mai, la eveniment participînd Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu 20 de ierarhi membri ai Sfîntului Sinod. A doua proclamare solemnă a fost cea a mitropolitului Andrei Șaguna. Aceasta a avut loc în Catedrala mitropolitană din Sibiu la 29 octombrie 2011, eveniment la care, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost prezenți și Preafericitul Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, și Înalt Preasfințitul Hrisostom, Mitropolit de Patras. A doua zi, pe 30 octombrie, în pridvorul Catedralei arhiepiscopale din Alba Iulia a avut loc, în prezența acelorași personalități, proclamarea canonizării Sfîntului Simeon Ștefan, mitropolitul Transilvaniei. Ambele sărbători au fost binecuvîntate și de Sfîntul Andrei, Apostolul romînilor, ale cărui sfinte moaște au fost aduse atît la Sibiu, cât și la Alba Iulia.

Tot anul acesta au avut loc alegerea și hirotonia unui nou ierarh. Este vorba de arhimandritul Ignatie Trif, ales pentru demnitatea de Episcop-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Alegerea a avut loc pe 24 octombrie în ședința de lucru a Sfîntului Sinod, iar hirotonia a avut loc în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris la 11 decembrie. La acest moment deosebit, eparhia Romanului și Bacăului l-a avut reprezentant pe Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul, cel care a slujit mulți ani la Paris, unde a înființat prima mănăstire românească din Occident, cu hramul „Buna-Vestire” (l'Annonciation), la Rosiers, nu departe de Fontainebleau, pe proprietatea unui mare aviator francez, Marien Chapy, fost pilot în escadrila legendarului scriitor și aviator francez Antoine de Saint-Exupéry.