Cuvânt de compasiune la înmormântarea tânărului Alin Ioan Ghiniţă

21 Septembrie 2013
NAŞTEREA ÎN CERURI - UN RĂSĂRIT,  UN ÎNCEPUT DE VIEŢUIRE ÎN LUMINĂ
S-a luat din această lume „ca nu cumva răutatea
să-i strâmbe înţelepciunea, ca nu
cumva înşelarea să-i amăgească sufletul.”
(Înţelepciunea lui Solomon 4, 11)

Preacucernici Părinţi,
Iubite frate în Hristos, Părinte Vasile,
Mult îndurerată familie,
Îndoliată adunare,

Timpul, această noţiune abstractă, marchează pentru om intervalul dintre naştere şi moarte. O succesiune de evenimente, de trăiri, de emoţii se derulează în acest interval, reflectând relaţia omului cu Dumnezeu şi cu semenii. În funcţie de ceea ce realizăm în planul mântuirii, în acest timp, se poate spune despre naşterea în ceruri că e un răsărit, un început de vieţuire în lumină, sau un asfinţit, întru întuneric.

Vorbind despre naşterea cuiva, putem să iniţiem planuri de viitor, putem să dăm sfaturi, să construim şi cuvintele să dezvolte multe gânduri, pentru un timp cât mai lung. Însă, la momentul trecerii din această viaţă, cuvintele se opresc la ceea ce în timp s-a adunat. Pentru un creştin, putem vorbi de timpul mântuirii; de timpul în care, a fost în relaţie cu Dumnezeu şi a împlinit voia Sa.

E greu, însă, a găsi cuvinte de compasiune când, unui tânăr provenit dintr-o familie de preot, ce părea că are viaţa înainte şi încerca să-şi contureze un drum prin această lume, i se termină firul existenţei într-un mod atât de tragic. În acest caz, timpul parcă n-a mai avut răbdare. N-a mai vrut să-l lase să cunoască mai mult, să acumuleze mai multă experienţă, să fie alături de prieteni, să-şi bucure părinţii.

De ce s-au întâmplat acestea, numai singur Dumnezeu ştie! A dorit poate să mai adauge un suflet curat în ceata celor ce prin curăţie au câştigat Împărăţia lui Dumnezeu. A dorit să-l ferească de răutăţile acestei lumi nedrepte, pentru a se bucura de frumuseţea lumii celor drepţi. A dorit să-l rupă de pe pământ, pentru a-l răsădi în Rai. A vrut să-l scoată din starea lui Adam şi să-l facă frate al celui de-al doilea Adam, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.

Iată, tot atâtea motive care să ne îmbărbăteze şi să ne dea putere pentru a trece peste acest moment de tristeţe şi a ne înălţa gândul la Cel ce este Stăpân şi peste cei vii şi peste cei morţi şi a ne ruga pentru sufletul lui Alin Ioan.

Cunoscând că moartea nu este altceva decât o trecere, astăzi putem vorbi despre paştele (trecerea) acestui tânăr. Trecând prin moarte, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici el nu dispare, ci trece într-o altă etapă a vieţii în Hristos. De acum, fizic nu-l vom mai vedea. Dar în sufletul părinţilor, a surorii sale şi a celor dragi va rămâne veşnic. Nimeni şi nimic nu-i va putea şterge chipul de pe tăbliţa inimilor lor.

Comuniunea cu el se va realiza de acum în rugăciune, în fiecare miridă scoasă la Proscomidie, în Sfânta Liturghie, la fiecare pomenire a numelui său. Biserica închinată Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, pe care, Părinte Vasile, o construieşti, va deveni şi locul de întâlnire cu băiatul sfinţiei tale.

Cunoaştem şi apreciem râvna, osteneala şi dragostea pe care o aveţi faţă de biserica aceasta, de aceea, astăzi, cu sufletul îndoliat, ne rugăm milostivului Dumnezeu să vă dea putere să puteţi trece prin acest moment nefast şi să vă dea tăria de a fi sprijin d-nei preotese Violeta şi fiicei Paula.

Dumnezeu să odihnească cu drepţii pe tânărul Alin Ioan. Veşnică să-i fie pomenirea!
 

† Ioachim Băcăuanul,
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului