Cerc de pictură în parohia Păltinata, Protoieria Oneşti

În perioada 6 iulie-2 septembrie 2013, în parohia Păltinata-Gura Văii, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, s-a desfăşurat Cercul de desen “Sfânta Filofteia”, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Acesta a fost dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Cei mici au învăţat tehnici de lucru şi noţiuni elementare ale artei plastice prin metode interactive. De asemenea, ei au pictat pe lemn, sticlă, pânză, piatră şi hârtie. Sâmbătă, 31 august, 2013 a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia fiecare copil a primit o diplomă de participare. Pe 1 septembrie, în casa socială a parohiei a fost organizată o expoziţie unde au putut fi admirate lucrările micilor artişti. Cursul s-a încheiat pe 2 septembrie cu o excursie în oraşul-staţiune Tg. Ocna, potrivit Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Copiii s-au bucurat de oaza de linişte descoperită la mănăstirile Măgura Ocnei şi Răducanu.

“Acest curs de desen a fost o ocazie de a-mi descoperi talentul. Pictura pe sticlă a fost cea care mi-a plăcut cel mai mult. M-am bucurat de atmosfera prezentă aici la fiecare oră şi felul liniştit prin care ni s-au explicat o mulţime de lucruri noi”, a mărturisit Ana-Maria Panţîru, participantă la curs. Părintele paroh Valentin Chircu s-a bucurat de fiecare moment surprins şi de faptul că cei mici nu şi-au dezvoltat doar calităţile aristice, ci şi pe cele sufleteşti. “Am fost martorul unui gest foarte emoţionant. La festivitatea de premiere, când unul dintre copii a început să plângă, doi dintre cei premiaţi i-au dat din darurile lor. Mă bucur că au înţeles ce înseamnă dăruirea pentru a-l face pe celălalt fericit", a mărturisit pr. paroh Valentin Chircu.