Băcăuani premiați la prima ediție a Olimpiadei naționale de creație literar-spirituală pentru copii defavorizați din clasele I – IV

Au participat copii proveniți din medii sociale defavorizate, care se confruntă prematur cu sărăcia, nedreptatea, deznădejdea și lipsa perspectivelor și care primesc sprijin specializat în constuirea unui viitor mai sigur prin centrele de zi pentru copii, înființate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și acreditate conform normelor în vigoare.
 
Prima ediție a manifestării s-a bucurat de performațele a 15 micuți sârguincioși și talentați care primesc sprijin în prevenirea abandonului școlar și în pregătirea lor pentru viață prin Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Sava" din Buzău, Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Parascheva" din incinta Şcolii "Tristan Tzara" din Moineşti, județul Bacău, Centrul de Zi pentru Copii "Casa Inculeţ" - Bârnova al FSS din Iași, Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Arhanghel Rafail" din Holt - Letea Veche, județul Bacău, Centrul de Zi pentru Copii "Episcop Melchisedec" din Roman, Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Dionisie Exiguul" - Hârja, judeţul Bacău şi Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Marina" al FSS din Iași.
 
"La finalul concursului, toţi copiii participanţi au fost declaraţi câştigători, datorită participării la o experienţă care îi poate marca în bine pe mai departe. În spiritul regulilor competiţiei şi pentru încurajarea performanţei, premiul I a fost adjudecat de Ana Maria Zota, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Parascheva" Prăjeşti, judeţul Bacău (coordonator: prof. Ioan Belciu), premiul II i-a revenit Andreei Onică, de la Centrul de Zi pentru copii "Sfântul Sava", Buzău (coordonator: Liliana Şerban), iar premiul III a fost împărţit de Iosif Alexandru Jora, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Marina", Iaşi (coordonator Lucian Isaicu) şi Alina Hanga, de la Centrul de Zi pentru Copii din Măgura, Bacău (coordonator: preot Iulian Adam).
 
A fost, de asemenea, acordată şi o menţiune specială elevei Mihaela Stere, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Sava" din Buzău (coordonator: Liliana Şerban). Între ceilalţi elevi răsplătiţi pentru participarea la acest concurs s-au numărat Irimia Răzvan şi Denisa Cristea Denisa, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Arhanghel Rafail" - Holt, Ciprian Leaşcu, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfântul Dionisie Exiguul" - Hârja,Teodor Ambrosi de la Centrul de Zi pentru Copii "Episcop Melchisedec" din Roman (coordonator: monahia Dositea), Lavinia Petronela Fechet, de la Centrul de Zi pentru Copii "Sfânta Marina" din Iaşi (coordonator: Lucian Isaicu), Ştefan Şerban Dinu şi Maria Ignat, de la Centrul de Zi pentru Copii "Mia Casa Inculeţ" din Iaşi (coordonator: Monica Bailău)", a relatat Mihaela Maxim, referent marketing în cadrul FSS.