Arhiepiscopul Eftimie al Romanului și Bacăului a fost sărbătorit la vârsta de 98 de ani

Vineri, 9 noiembrie, IPS Arhiepiscop Eftimie al Romanului și Bacăului a fost serbat la împlinirea vârstei de 98 de ani. Așa cum este tradiția pentru asemenea evenimente, în catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au făcut rugăciuni speciale de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra întâistătătorului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, unul dintre cei mai vârstnici ierarhi în funcție din Biserica Ortodoxă.

Apoi, Preasfințitul Episcop-vicar Ioachim care, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române coordonează activitatea Eparhiei din anul 2008, s-a deplasat la Palatul Arhiepiscopal împreună cu membrii Permanenței Eparhiale, slujitorii de la Catedrala Arhiepiscopală și angajații Centrului Eparhial, unde l-a felicitat pe IPS Eftimie, mulțumindu-i pe această cale ierarhului pentru realizările din cele peste patru decenii de slujire arhierească pe scaunul de la Roman.

La rândul său, venerabilul ierarh i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la momentul aniversar, urându-le „multă sănătate și mulți ani!”