Martie 2019

18 Martie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în fiecare an se desfășoară în Parohia Lețcana din Protopopiatul Buhuși, programul catehetic „Micul creștin talentat”, la care participă toți copiii din parohie.  În luna martie, în mijlocul copiilor implicați în acest proiect, a fost prezent meșterul popular Rodion Stoian.

18 Martie 2019

În data de 14 martie 2019 a avut loc o nouă întâlnire a membrilor Grupului „50 +” din cadrul Parohiei Ortodoxe Lazaret.

18 Martie 2019

Duminica Ortodoxiei, primul popas duhovnicesc din perioada Postului Mare, a fost sărbătorită îndoit la Târgu-Ocna prin procesiunea „Sfintele Icoane – bucuria Bisericii”, dar și prin Marșul pentru Viață.

17 Martie 2019

În Duminica Ortodoxiei, a avut loc a patra ediție a Procesiunii cu Icoane în Parohia Valea Șoșii.

17 Martie 2019

În prima duminică din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Cu acest prilej, arhidiaconul Grigoraș Alexandru a fost hirotonit preot pe seama Catedralei arhiepiscopale.

17 Martie 2019

Peste 1000 de pelerini au participat astăzi, 17 martie, la procesiunea din Duminica Ortodoxiei, organizată la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Alături de cei 100 de preoți din Protopopiatul Roman au fost prezenți credincoși romașcani și elevi însoțiți de cadre didactice.

16 Martie 2019

Suntem români cuminți și credincioși,
Prin Sânt Andrei noi am primit botezul,
Iar de la el cu toții am învățat crezul,
Ce l-am rostit frumos, din moși strămoși.

Treime de Persoane ne este Dumnezeu:
Iisus Hristos și Duhul, cu Tatăl nenăscut.
Întru iubirea Ei românii au crescut,
Pecetluiți fiind pe veci cu sfânt numele Său.

16 Martie 2019

Întâia duminică din Postul Sfintelor Paşti (anul acesta, 25 februarie) este cunoscută în Biserica noastră drept Duminica Ortodoxiei. Aceasta este ziua în care cinstim în mod special sfintele icoane, care împodobesc ca o Biblie în imagini lăcaşurile de cult, care înfrumuseţează casele creştinilor şi care sunt zugrăvite la răspântiile drumurilor. Este ziua când se fac procesiuni, iar creştinii cinstesc moaştele sfinţilor, ale celor care şi-au transfigurat viaţa după Evanghelia Mântuitorului Hristos.

16 Martie 2019

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Cinstiți slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Ne aflăm, din punct de vedere liturgic, într-o perioadă de o profundă şi uimitoare frumuseţe duhovnicească. Este vremea Postului Mare, în care ne străduim, fiecare după putinţa noastră, să recâștigăm ceea ce am pierdut prin acceptarea păcatului în viaţa noastră. Adică, starea de rai, de har şi de puritate a inimii, dobândite plenar şi real în Taina Sfântului Botez şi actualizate permanent prin celelalte Taine ale Bisericii Ortodoxe.

16 Martie 2019

Vineri, 15 martie 2019, începând cu ora 18.00, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, situată la câţiva kilometri de oraşul Bacău, au început serile de rugăciune din perioada Postului Mare. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Taina Sfântului Maslu şi a rostit rugăciuni de dezlegare specifice acestei perioade de „urcuş duhovnicesc”.

Pagini