Martie 2018

17 Martie 2018

  Ziua de 17 martie, în care îl pomenim pe Sf. Cuv. Alexie-omul lui Dumnezeu, constituie prilej de bucurie pentru toți cei care au evlavie la acest sfânt, fie că sunt din zona unde s-a ridicat schitul cu hramul sfântului (satul Drăgușani, comuna Parava), sau din diverse zone ale țării, Cuviosul Alexie adunându-i și anul acesta la biserica sa din „Poiana lui Dumnezeuˮ, în duh de rugăciune.

16 Martie 2018

În seara zilei de 16 martie a.c. IPS Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de un sobor de preoți și în mijlocul credincioșilor băcăuani, a oficiat Taina Sfântului Maslu la Metocul chiriarhal ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. 

16 Martie 2018

    În această perioadă a Postului Mare, în care fiecare credincios se străduiește să se apropie cât mai mult de calea care duce la mântuire, în cuprinsul Protoieriei Sascut continuă derularea programelor social-filantropice inițiate la nivelul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ca manifestare a iubirii jertfelnice față de semenii aflați în diverse încercări ale vieții.

16 Martie 2018

     În ziua de 16 martie 2018, în cabinetul de religie  „Sf. Ap. Iacob” al Liceului Tehnologic „J.M. Elias” Sascut, s-a desfășurat activitatea cu tema „Drumul Crucii, urcuș spre Înviere”, organizată la inițiativa domnului Bernacic Cristinel profesor de religie la această instituție de învățământ, în colaborare cu Protoieria Sascut.

16 Martie 2018

 

Ziua de 16 Martie 2018 a fost dedicată de către credincioșii din Parohia Slobozia- Bacău II, la îndemnul Pr. paroh Grama Marian și cu sprijinul consiliului parohial, persoanelor vârstnice de la Așezământul "Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja.

16 Martie 2018

Cea de-a IV-a duminică din Postul Mare este închinată Sfântului Ioan Scărarul. Acest cuvios părinte a scris una dintre cele mai importante opere de spiritualitate, numită Scara virtuţilor, al cărei conţinut a însemnat imens pentru lumea creştină. Scara Sfântului Ioan este, după cum apreciază unii teologi, cea mai puternică scriere după Sfânta Scriptură şi după Liturghie. Este Constituţia sau cartea care analizează cel mai bine civilizaţia spiritualităţii ortodoxe.

16 Martie 2018

În seara zilei de 15 martie, a avut loc la Sediul Protopopiatului Onești o ședință informativă pe tema concursului „Centenar, Jertfă și Recunoștință”.

15 Martie 2018

În ziua de 15 Martie 2018, în Biserica "Adormirea Maicii Domnului", din localitatea Pâncești , a avut loc ședința cultural-administrativă a preoților din Protoieria Sascut. 

15 Martie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului Bacăului, joi, 15 martie 2018, în sediul Clubului Copiilor din Roman, a avut loc evaluarea proiectelor depuse de către parohiile care s-au înscris şi participat la Concursul Patriarhal Naţional Cultural Artistic intitulat ,,Unirea: libertate şi unitate”, implementat prin Biroul de catehizare eparhial. Perioada de desfășurare a acestui proiect a fost 1 decembrie 2017- 11 martie 2018, pe toate cele trei secţiuni ale sale: literară, artistică şi multimedia. Delegatul Înaltpreasfințitului părinte Arhiepiscop Ioachim a fost părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural, care a asistat la corectarea proiectelor.

14 Martie 2018

Marți, 13 martie, la sala Cinema Capitol din Onești a avut loc o conferință și o vizionare de film cu tema „Francezii și românii în Primul Război Mondial – Misiunea General Berthlot”, organizate în contextul Centenarului.

Pagini