Aprilie 2013

18 Aprilie 2013

Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, au fost astăzi inaugurate trei centre ale Asociației “ Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” în parteneriat cu instituțiile de învățământ.

17 Aprilie 2013

În perioada 15-17 aprilie 2013, în cadrul Protopopiatului Onești, s-a desfășurat cursul „Managementul Serviciilor Social-Filantropice”, organizat de Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din București.

16 Aprilie 2013

Cu binecuvântarea și sub coordonarea directă a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la sediul Protopopiatului Bacău a avut loc marți, 16 aprilie, o conferință la care au participat preoții parohi și preoții slujitori de la bisericile din cuprinsul acestei protoierii.

14 Aprilie 2013

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit în data de 14 aprilie Sfânta Liturghie în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Borzeşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.

12 Aprilie 2013

În ziua cinstirii Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, Liturghia Darurilor înainte sfinţite a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

11 Aprilie 2013

În paraclisul Centrului rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja, judeţul Bacău, a debutat miercuri, 10 aprilie 2013, programul "Preoţi şi mireni în slujirea semenilor aflaţi în suferinţă".

9 Aprilie 2013

În perioada 1-5 aprilie, s-a desfășurat la Cluj a V-a ediție a Olimpiadei naționale de Religie ortodoxă, clasele VII – XII, la care au participat 264 de elevi, respective din fiecare județ, câte un elev pentru fiecare nivel de studiu.

8 Aprilie 2013

În Duminica a 3-a din Postul Mare, la Oneşti a fost organizată o procesiune închinată Sfintei Cruci. Cei peste 500 de credincioşi au urcat pe Muntele Perchiu din apropierea oraşului. Oamenii s-au rugat şi au intonat mai multe cântări specifice perioadei Triodului.

7 Aprilie 2013

Sute de credincioşi au fost prezenţi în data de 7 aprilie 2013, în Duminica Sfintei Cruci, în Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Pagini