Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a reînvestit în funcție membrii aparatului administrativ al eparhiei

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a reînvestit în funcție preoții consilieri, inspectori și protopopi ai Eparhiei Romanului și Bacăului.

Sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, în sala de ședințe a Centrului eparhial de la Roman a avut loc marți, 1 martie, şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Cu acest prilej, ierarhul a ținut să aprecieze activitatea desfășurată în anul 2015 de membrii aparatului administrativ, preoții consilieri, inspectori și protopopi, subliniind valoarea slujirii în Biserică și a promovării valorilor cultural-spirituale specifice credinței noastre strămoșești, reiterând importanța rolului pe care clerul o are în viața comunităților în care a fost învestit, prin lucrarea Duhului Sfânt, să activeze, prin derularea proiectelor social-filantropice și pastoral-misionare, îndeosebi a celor dedicate tinerilor și vârstnicilor. Totodată, Înaltpreasfințitul Ioachim a reînvestit în funcție preoții consilieri și inspectori ai Centrului Eparhial, precum și pe părinții protoierei. Noutatea acestui an o constituie numirea preotului Ioan Bârgăoanu în funcția de protopop de Onești, în locul părintelui Constantin Alupei, care, după o activitate de 17 ani în această demnitate, a fost numit inspector eparhial. ”În toată această perioadă în care a fost protopop de Onești, preotul Constantin Alupei a dat dovadă de multă dăruire, de jertfelnicie, organizând de-a lungul anilor, la nivelul Protopopiatului Onești, printre cele mai frumoase evenimente bisericești din eparhie. De aceea îl îndemnăm să poarte mai departe crucea slujirii în Biserica lui Hristos”, a menționat ÎPS Ioachim. Întâlnirea de astăzi a continuat cu prezentarea câtorva proiecte de anvergură pe care Eparhia Romanului și Bacăului, prin sectorul Social-Filantropic, le va derula în contextul ”Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi al ”Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.