Aniversarea PS Episcop Ioachim, reflectată în mass-media locală

29 Martie 2014

Mass-media nu a trecut cu vederea ziua de naştere a Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul. "Ziarul de Bacău", cotidianul "Deşteptarea", şi "Ziarul de Roman" au prezentat imaginea ierarhului, iubit şi apreciat în această zonă binecuvântată a Moldovei.

Ziarul de Bacău: Preasfințitul episcop Ioachim Băcăuanul, la ceas aniversar

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului îl serbează, în acest sfârșit de săptămână, pe unul dintre ierarhii săi cei mai vrednici. Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul, ajuns la vârsta înțelepciunii tradiționale, preferă să-și serbeze ziua de naștere printre credincioșii săi aflați în ceas de nevoie. De cele mai multe ori, Preasfinția Sa a înscris pe răbojul vieții sale încă un an în compania bătrânilor de la Hârja, ori la centrul social ce poartă numele înaintașului său, Episcopul Melchisedec Ștefănescu, așezământ închinat celor în suferință, ridicat prin directa implicare a Preasfinției Sale. Și în acest an, PS Episcop Ioachim își va serba cei 60 de ani de viață rugându-se pentru cei aflați în nevoie, săvârșind slujba Sfântului Maslu la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Drumul său duhovnicesc, trecut prin creuzetul plin de Duh Sfânt de la Mănăstirea Sihăstria, îmbogățit prin experiențele trăite atât la Mitropolia Moldovei, cât și la studii în străinătate, l-a purtat pe scaunul episcopal de la Roman, pe care îl îmbogățește prin bagajul său intelectual și spiritual. Începutul acestui an l-a întregit prin adăugarea în pleiada de lucrări realizate de Preasfinția Sa a trei noi volume considerate lucrări de referință în universul publicistic ortodox. “La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Stăniloae”, “Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” și “Creștinismul abia începe” se adaugă unei experiențe împărtășite prin puterea cuvântului scris, dezvăluind cititorilor pe Episcopul Ioachim Giosanu cărturarul, aplecat asupra adevărului și preocupat de drumul ortodoxiei prin contemporaneitate. Pe Preasfințitul Episcop Ioachim sperăm să-l găsim, mulți ani de-acum încolo, printre băcăuanii săi, așa cum îi place să zică, dezvoltând mesajul misionar al eparhiei pe care o păstorește, coordonând atât viața liturgic-misionară, cât și munca socială din ce în ce mai prezentă în viața Cetății. (Liviu Maftei)

 

Deşteptarea: PS Ioachim Băcăuanul împlinește 60 de ani

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, împlinește sâmbătă, 29 martie, 60 de ani. Ziua o va sărbători în mijlocul enoriașilor la Catedrala de la Roman unde, de la ora 17.00, va începe o slujbă religioasă.

PS Ioachim Băcăuanul a fost hirotonit ieromonah de către IPS Daniel la 30 decembrie 1990, la Mănăstirea Varatec, iar un an mai târziu a plecat la studii de doctorat în Franța, fiind primul călugăr român trimis la studii după Revoluția din 1989.

În 2000 a fost hirotonit Arhiereu al Episcopiei Romanului, iar în 2009 a fost ridicat la rangul de Episcop-vicar. Din funcția pe care o deține în prezent urmărește lucrările la bisericile aflate în construcție și a Catedralei „Înălțarea Domnului” Bacău și se preocupă de activitatea social-filantropică, cu accent pe ajutorarea bătrânilor, copiilor nevoiași sau a celor cu probleme de sănătate.

Printre proiectele de suflet ale Preasfințitului se numără Fundația „Episcop Melchisedec” care are mai multe centre și în Bacău unde sunt ajutați copiii cu autism, cei cu probleme de sănătate și financiare, dar există și o cantină socială. Mare importanță se acordă și Centrului de la Hârja unde sunt ajutați cu cazare și mâncare bătrâni cu venituri foarte mici sau chiar deloc și care au și probleme de sănătate. (Geta Panaite)

 

Ziarul de Roman: PS Ioachim Băcăuanul îşi sărbătoreşte ziua de naştere

De la data hirotonirii (2000) ca arhiereu al Episcopiei Romanului şi până în prezent, PS Ioachim Băcăuanul a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară şi filantropică. În anul 2009, PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a ridicat la rang de episcop-vicar, într-o ceremonie religioasă care a avut loc la Catedrala Episcopală din Roman, moment în care Episcopia Romanului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie. “Sper ca Dumnezeu să-mi dea timp ca, pe lângă multitudinea de probleme pe care le am faţă de Biserică şi faţă de credincioşi, să pun în practică şi alte proiecte pe care le am în plan”, a spus ierarhul. (Ana-Maria Postelnicu)