Ajunul Bobotezei la Centrul Eparhial de la Roman

Duminică 5 ianuarie 2020, la ceas de Vecernie conform tradiției locului, obștea călugărilor și călugărițelor de la catedrala cu hramul Sf. Cuv. Parascheva din Roman coordonați de Părintele Pimen Costea, Vicar Eparhial, alături de părintele arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial și eclesiarh, împreună cu părinții ieromonahi, diaconi, monahi și monahii de la Centrul Eparhial au binevestit Părintelui Arhiepiscop Ioachim Botezul Domnului nostru Iisus Hristos -Mântuitorul lumii.

Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, părinții ieromonahi, părinții diaconi, monahi și monahii de la Centrul Eparhial au mers în după amiaza zilei de 5 ianuarie 2020 cu icoana sărbătorii Botezului Domnului Hristos la Centrul Sf. Ierarh Dosoftei din incinta reședinței arhiepiscopale, unde au vizitat pe Părintele Arhiepiscop Ioachim, intonând troparul Bobotezei și alte cântări specifice acestei perioade a începutului de an.

În incinta Centrului Sf. Ierarh Dosoftei, a fost săvârşită o slujbă de polihroniu, iar Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioahim a adresat celor prezenţi un scurt cuvânt de învăţătură în care le-a vorbit despre importanţa Teofaniei și despre Aghiasma cea Mare.

De asemenea, Ierarhul a binecuvântat creștetul fiecăruia dintre cei prezenți, monahi și monahii. Cu această ocazie au fost binecuvântate cu Agheasmă Mare reşedinţa arhiepiscopală şi celelalte clădiri din incinta Centrului Eparhial.

...

Slujba Agheasmei Mari se săvârșește atât în ajunul Bobotezei, când se sfințește apa cu care preoții binecuvintează apoi casele credincioșilor, cât și în înseși ziua Bobotezei, când credincioșii o iau la casele lor.

Aceasta se păstrează la loc de cinste, în vase curate și se poate consuma pe nemâncate, începând cu ziua de Bobotează și până la Odovania Praznicului, în ziua de 14 ianuarie. (Pr. Daniel-Ionel Marari)