Adunarea generală a CAR din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului s-a întrunit în ședință

În data de 23 februarie a avut loc la Centrul Eparhial întrunirea adunării generale a CAR din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Cu acest prilej a avut loc darea de seamă pentru anul financiar 2016. În prima parte a zilei membrii adunării CAR au participat la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Părintele Arhiepiscop Ioachim, iar apoi s-au întrunit în ședința de lucru anuală.

În dimineața zilei de 23 februarie a.c. la Catedrala Arhiepiscopală din Roman s-au adunat membrii adunării generale a CAR din Arhiepiscopie. Imediat după Sfânta Liturghie, membrii CAR s-au adunat în Sala de ședință a Centrului Eparhial, unde au dezbătut și analizat mai multe probleme căutând cele mai utile soluții pentru ajutorarea membrilor înscriși.

Părintele Constantin Tiron, președintele CAR, a prezentat succint detalii în cadrul ședinței, reliefând activitatea desfășurată în anul ce a trecut.

„În anul 2016 au fost acordate 59 de ajutoare bănești și au fost oferite 206 împrumuturi membrilor CAR. Am hotărât pe mai departe ca dobânda să rămână de 5 la sută, iar împrumuturile să fie rambursabile între 3 și 24 de luni”. 

(Pr. Daniel Marari)