Activități de Ziua Internațională a Apei, la Hârja

Cu ocazia Zilei Internaționale a Apei, sărbătorită în data de 22 martie a fiecărui an, copiii Centrului de zi „ Sf. Dionisie Exiguul- Hârja” s-au adunat pentru a sărbători printr-o activitate tematică, menită să aducă în atenție importanța acestei resurse în viața tuturor.

În acest cadru, copiii au lucrat împreună analizând câteva din multele beneficii ale apei asupra pământului și a omului, legătura ce există între om și natură și respectul pe care trebuie să-l avem față de natură și apa ce întreține viața.
Activitatea de consolidare a informațiilor a fost finalizată prin realizarea unor bricolaje pe care le-au creat formând singuri echipele, să-și stabilească tema, să-și procure material și să finalizeze acest proiect, toate acestea în timp de 30 minute.
Toate etapele activității au fost parcurse cu veselie, reușind să-i atragă pe copii, transformându-i în mici proiectanți de parcuri naturale, unde apa deține o importanță majoră, totodată fiind un prilej de dezvoltare a abilității de a lucra în echipă.

Liliana Pânzaru, psiholog