Activități culturale și sociale în cinstea Sfinților Trei Ierarhi

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic, este pentru profesorii și elevii Liceului Teologic “Episcop Melchisedec” unul dintre cele mai solemne evenimente de pe parcursul anului școlar.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic este pentru profesorii și elevii Liceului Teologic “Episcop Melchisedec” unul dintre cele mai solemne evenimente de pe parcursul anului școlar. Instituită în urmă cu 80 de ani (1936), odată cu prima conferință pan-ortodoxă de la Atena, datina celebrării acestei sărbători reprezintă o excelentă ocazie de a realiza o pagină de educație într-o manieră non-formală. După ce miercuri, 27 ianuarie, odată cu prăznuirea Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, o parte dintre elevii liceului  s-au închinat veșmântului sfântului, odor pe care Catedrala din Roman îl deține de veacuri, joi, 28 ianuarie au avut loc două evenimente care au implicat elevii seminariști în activități cultural-filantropice. Mai întâi s-a organizat în paraclisul „Sf. Gheorghe” un concurs despre viața și opera marilor teologi și luminători ai lumii,  la care au participat 16 dintre elevii liceului, și care a fost câștigat de elevul Cioroabă Elvis, din clasa a XI-a, apoi a avut loc o a doua activitate ce a constat într-o vizită filantropică,  ocazie cu care elevii au întâlnit copii din familii defavorizate, cu care au dialogat și cărora le-au împărțit daruri.

„Această activitate de astăzi a fost pentru noi o ocazie de a fi alături de semenii noștri aflați în dificultate. Elevii seminariști au avut posibilitatea să-și arate sensibilitatea față de cei mai defavorizați dintre noi. Astăzi nu am vrut să arătăm altceva decât faptul că opera caritabilă a Bisericii este la fel de viabilă în contemporaneitate, ca și în antichitatea creștină”, a subliniat părintele Amărinei Ionuț, directorul liceului.