Activități cu tinerii, la Parohia Lazaret

Sâmbătă, 16 noiembrie începând cu ora 9.30, la Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău s-au reluat întâlnirile cu caracter catehetic, adresate micilor creștini.

Sub numele "În sufletul meu Îl port pe Dumnezeu", acest program parohial, derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și anii trecuți, constă în susținerea unor mici cateheze care au ca scop familiarizarea copiilor din parohia băcăuană cu noțiunile morale care se desprind din Sfânta Scriptură, explicarea pildelor Mântuitorului, a Sfintelor Taine precum și desfășurarea de activități de formare duhovnicească.

Au participat 22 de elevi din clasele a IV-a și a V-a de la Școala M. Sadoveanu din Bacău, care au aflat despre importanța postului Crăciunului, au vizionat un film despre nejudecarea aproapelui și au extras învățături morale din trei proverbe prin intermediul unui concurs pe grupe. La finalul întâlnirii copiii au jucat diverse jocuri de societate și au servit dulciuri.

Pr. Eugen Ciuche