Acțiune umanitară de donare de sânge la sediul Protopopiatului Sascut

Prin implicarea preoților și credincioșilor din parohiile Protopopiatului Sascut, proiectul ”Întinde o mână și dă șansă vieții”, derulat de Sectorul Social Filantropic la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, vine în sprijinul persoanelor bolnave care au nevoie de sânge pentru depășirea problemelor de sănătate.

În perioada care a trecut, în Protoieria Sascut au avut loc două sesiuni de colectă mobilă de sânge, în urma cărora 44 de persoane au răspuns apelului lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului de a sprijini alimentarea rezervelor de sânge atât de necesare bolnavilor, ajungând astfel la un număr total de aproximativ 80 de preoți și enoriași implicați în această campanie umanitară, până în prezent.

Astfel, joi, 3 noiembrie 2016, la sediul Protopopiatului Sascut, 17 persoane din Parohiile Pâncești și Sascut-Sat au donat sânge pentru a solidariza cu persoanele aflate în suferință, la îndemnul preoților parohi Pr. Negoiță Ioan și Pr. Abageru Vasile, care au vorbit enoriașilor despre importanța actului donării de sânge. Sesiunea de donare de sânge a fost coordonată de un echipaj de la Centrul de Trasfuzii Sanguine Bacău, care s-a deplasat la sediul protoieriei cu ambulanța pusă la dispoziție de Crucea Roșie Bacău.

De asemenea, în data de 25 octombrie 2016, un număr de 27 de credincioși de la parohiile Urechești I (Pr. Puiu Ioan), Urechești II (Pr. Visu Vasile-Florin), Slobozia-Urechești (Pr. Lungu Cristinel), Cornățel (Pr. Rusu Constantin) și Bălcuța (Pr. Drăgan Pavel) au participat la sesiunea de donare de sânge organizată la dispensarele din Urechești și Sascut.    

(Pr. Eugen-Ciprian Ciuche)