2016 – Un an bogat în activități la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman

26 Ianuarie 2017

Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” este școala care din anul 1858 pregătește, din încredințarea chiriarhului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, tinerii aspiranți la preoție din această eparhie. La ora actuală, în școală se pregătesc 190 de elevi de nivel liceal – specializările teologie ortodoxă și ghid turism religios, și 117 elevi de învățământ postliceal – specializarea asistent medical generalist.

 

În liceu predau un număr de 44 de profesori, ce împart 23 de norme didactice. Chiar dacă finanțarea școlii este realizată cu fonduri de la bugetul de stat, pe parcursul anului 2016, unitățile bisericești din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au ajutat acest liceu cu fonduri destinate investițiilor și activităților educative, ce depășesc suma de 40000 de lei.

 Cu privire la cele mai relevante realizări în plan educativ, se pot menționa următoarele:

 - procentul ridicat de promovare la Examenul național de Bacalaureat – 83%, Liceul ”Episcop Melchisedec” fiind în sesiunea iulie pe locul al doilea în municipiul Roman, după CNRV la acest indicator;

- obținerea de premii la fazele naționale ale olimpiadelor de religie și limba greacă veche (2 locuri 3 și un premiu special);

 - realizarea, cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a numeroase activități culturale cu impact mediatic benefic pentru misiunea Bisericii, în condițiile în care anul 2016 a fost în Patriarhia Română dedicat educației religioase și tineretului creștin ortodox.

            Totodată, s-au realizat și o serie de proiecte și investiții în baza materială, după cum urmează:

- lucrări de renovare la Paraclisul „Sf. Gheorghe” din instituție, realizate cu susținerea materială a Arhiepiscopiei, a unor unități bisericești și a altor donatori – 35000 lei;

- montarea unui sistem termic la etajul clădirii, realizată cu fonduri de la Primăria Municipiului Roman – 60000 lei;

 - schimbarea tâmplăriei corpului A, în curs de desfășurare, cu fonduri obținute prin sponsorizări, de la unități bisericești și alți agenți economici – 20000 lei investiți până acum;

- înscrierea școlii în cadrul proiectului ROSE, ce facilitează trecerea elevilor spre învățământul terțiar, ce presupune obținerea unui grant de 50000 de euro pe parcursul anilor 2017 și 2018, ce vor fi investiți în acțiuni educative și în amenajarea de laboratoare, realizată prin intermediul Inspectoratului Școlar Neamț;

- realizarea unui program iconografic închinat educației religioase, a cărui erminie a fost realizată de către Înaltpreasfințitul Ioachim, cu aportul unor sponsori, și a foștilor preoți profesori ai instituției – 9000 lei.

            Beneficiarii educației oferite în acest liceu aduc alese mulțumiri instituțiilor ce îl susțin, precum și tuturor binefăcătorilor ei, cu precădere Înaltpreasfințitului Ioachim și părinților protopopi, ce ne-au facilitat promovarea școlară în întreg bazinul ei de selecție, și totodată ne-au fost alături în toate proiectele la care le-am solicitat sprijin.

(Pr. Prof. Amărinii Ionuț Alexandru, Director Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec”)