Ziua Independenței României serbată la Roman

10 Mai 2017

Ziua Proclamării Independenţei României şi Ziua Victoriei Asupra Fascismului s-au comemorat, în data de 9 mai, la Roman, prin clasica ceremonie a depunerii de coroane la monumentul Eroilor din incinta cimitirului „Eternitatea". Au fost prezente, ca de fiecare dată, oficialităţile locale în frunte cu primarul municipiului Roman, dar şi reprezentanţi ai mai multor instituţii şi partide politice. Ceremonia a început cu oficierea unei slujbe religioase sub protia preotului Dragoș Munteanu, protopopul Romanului.

În data de 9 mai un sobor de preoți din protopopiatul Roman coordonați de părintele Dragoș Munteanu a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii neamului care au înfăptuit independența României în urmă cu 140 ani.  Cu acest prilej, după slujba de pomenire, părintele protopop a transmis mesajul IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim:

„Ziua de 9 mai ne propune comemorarea a trei evenimente din istoria bătrânei Europa, trei valori care pot constitui oricând coloana vertebrală a unei națiuni: independența, biruința și comuniunea. Sperăm ca aceste trei binecuvântate daruri să fie fundamentul solid al naținii noastre pentru ca bucuria pe care astăzi o simțim alături de cei dragi, în pace și înțelegere, să o putem împărtăși ca moștenire și generațiilor viitoare de români.
Pentru faptele înălțătoare pe care străbunii unui neam le-au împlinit sacrificându-și viața, familia și tot ce au avut mai scump, urmașii au datoria sfântă de a le purta veșnică recunoștință. Înaintașilor noștri le datorăm tot ceea ce astăzi avem mai de preț: onoare, identitate, libertate și credință. În istoria bimilenară a acestui neam, în lăuntrul căreia credința și națiunea s-au împletit ontologic, faptele străbunilor au fost ca niște trepte ce au înălțat ființa națională românească până la o matură conțiință de sine făcând-o demnă între celelate state europene sau mondiale. Calendarul faptelor mărețe ale acestei națiuni ne aduce permanent în memorie figuri emblematice ce au dat sens unui trecut ce nu  va fi nicicând dat uitării.
Nu ne putem uita istoria și nici pe cei ce au împlinit-o pentru că acest lucru ar însemna să ne pierdem identitatea, să nu mai știm de unde venim și încotro ne îndreptăm. Străbunii noștri s-au jertfit pentru ca noi astăzi să știm cine suntem. Pe trupurile lor însângerate și pe idealurile pentru care s-au jertfit s-a făurit România unită și independentă, așa cum pe osemintele martirilor se zidesc lăcașuri sfinte, iar din coasta străpunsă a lui Hristos s-a născut Biserica. Demnitatea și sacrificiul lor ne adună de fiecare dată, ne îmbărbătează și ne motivează pentru a le urma exemplul și a le duce moștenirea mai departe".

(Pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: Roman, Ziua Independenței, 2017, 140 de ani