Ziua Bibliei serbată la Tg. Ocna

În data de 17 noiembrie 2017, în cadrul Săptămânii Educației Globale, la Colegiul Național „Costache Negri” Tg Ocna, a fost implementat proiectul educational „Ziua Bibliei”, ia beneficiari au fost 100 de tineri.

În data de 17 noiembrie 2017, în cadrul Săptămânii Educației Globale, a avut loc la Colegiul Național „Costache Negri” Tg. Ocna, proiectul educational „Ziua Bibliei”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub purtarea de grijă a părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, părintele Benone-Paul Văsâi, inițiatorul și coordonatorul acestui proiect a explicat celor 100 de tineri prezenți importanța Sfintei Scripturi în viața creștinului.
Au fost dezbătute și temele propuse de Sfântul Sinod pentru anul bisericesc 2017, începând cu activitatea unui iconar, icoane făcătoare de minuni de la Muntele Athos, apoi viața și activitatea Patriarhului Iustinian Marina, dar și a mărturisitorilor din temnițele comuniste.
Ne-am bucurat de un frumos cuvânt de învățătura din partea părintelui protopop Ioan Bârgăoanu și în ultima parte a activității a fost oficiat un parastas de către preoții prezenți în memoria Părintelui Patriarh Iustinian Marina și a Părintelui Arhiepiscop Eftimie Luca. Tot aici au fost pomeniți profesorii și elevii care au activat în cadrul Colegiul Național „Costache Negri” Tg. Ocna și care între timp au trecut în veșnicie.
La final, participanții au primit diplome și dulciuri.
„Mulțumim pentru participare preoților Ioan-Vasile Panțîru, de la Parohia „Buna Vestire – Răducanu”, Tg. Ocna și Silviu Butucaru, slujitor la Parohia “Sfântul Ioan”, Tg. Ocna, profesorilor Daniela Mititelu, Maria Alina Grozescu și Laura Văsâi și tuturor elevilor participanți la activitate”, a spus părintele Benone-Paul Văsâi.