Zile de binecuvântare pentru credincioșii din Berești-Tazlău, Balcani și Măgirești

Zilele cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești”, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului IoachimArhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub directa coordonare a părintelui protopop Costel Mareș, și-au continuat itinerariul în perioada 6 – 10 septembrie 2017, în alte trei cercuri pastorale, respectiv, Cercul Pastoral Sfânta Parascheva Berești-TazlăuCercul Pastoral Părintele Nicodim Măndița, Balcani și Pârjol, precum și în Cercul Pastoral Episcop Ioachim Mareș, Măgirești.

În cele trei cercuri pastorale activitățile s-au desfășurat după un program bine stabilit ce au cuprins părți culturale, dar mai ales de înduhovnicire. Mai întâi de toate, mulțimea de credincioși și clerici adunați au primit cu bucurie și evlavie sfintele odoare ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului și icoana Maicii Domnului Pantanassa, aduse de o delegatie a Centrului Eparhial, condusă de marele eclesiarh al catedralei arhiepiscopale din Romanpărintele Andrei Ioniță.

Zilele liturgice au debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei, a Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa și slujba Privegherii, iar a doua zi cu slujba Ceasurilor, Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie săvârșită de soborul preoților, sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș, care a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, evidenţiind rolul bisericii şi al educaţiei religioase în viaţa copiilor.

În cuvântul de învățătură Părintele Protoiereu a arătat importanța rugăciunii către Maica Domnului precum și rolul perseverenței în rugăciune evocând faptul că nașterea Maicii Domnului reprezintă rodul rugăciunilor Sfinților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana.

La finalul fiecărei Sfinte Liturghii, a urmat derularea proiectului arhiepiscopal "Lăsați copiii să vină la Mine", ajuns la cea de-a cincea ediție, în cadrul căruia s-au făcut rugăciuni la început de an școlar, și au fost premiați toţi copiii care au perseverat în învățătură și au obţinut media generală 10 în anul şcolar 2016-2017, părintele protoiereu oferindu-le mai multe daruri materiale, precum şi o medalie şi o diplomă de excelență ce poartă semnătura Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Totodată li s-au acordat distincții de vrednicie și domnilor directori de școli de la unitățile de învățământ de unde au provenit copiii premiați, ca apreciere pentru meritele deosebite şi pentru efortul depus în anul precedent.

Părintele protopop a dăruit tuturor copiilor prezenți, cadouri reprezentând rechizite şi dulciuri, ca o încurajare împotriva abandonului școlar. La rândul lor, copiii au dăruit clericilor și credincioșilor prezenți, un frumos moment artistic ce a însumat o serie de cântări și poezii patriotice precum şi prezentarea frumosului port tradiţional românesc.

 (Cristian Balaban)