Vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată

       Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în data de 26 iulie la Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată, comuna Oituz, pentru a pregăti sărbătorile închinate cinstirii eroilor neamului românesc care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea țării în Primul Război Mondial. Această întâlnire s-a desfășurat la inițiativa Pr. Constantin Alupei, inspector statistică, misiune și prognoză în cadrul Centrului eparhial de la Roman.

                În contextul împlinirii a 100 de ani de la Primul Război Mondial (1916-2016), o comisie alcătuită din reprezentanți ai instituțiilor ecleziastice și militare s-a întrunit în parohia Poiana Sărată pentru a hotărî programul sărbătoririi acestui eveniment pe data de 7-8 octombrie, având drept centru pentru desfășurarea activităților Biserica Neamului din Poiana Sărată și cimitirul eroilor. La această acțiune au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, reprezentanți ai Ministerului Apărării din București, ai Cultului Eroilor din Bacău, Primarul comunei Oituz, Pr. Insp. Constantin Alupei, Pr. Protopop Ioan Bârgăoanu, Pr. Paroh Sânel Lăzărel. Proiectul ce se va derula cu ocazia centenarului își propune reconstrucția și amenajarea Cimitirului Eroilor din Poiana Sărată, organizarea unui simpozion cu titlul: „Jertfă și răscumpărare”-100 de ani de istorie și eroism și o slujbă solemnă arhierească în ziua de 8 octombrie unde vor fi invitați preoți și credincioși din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

        Cinste și recunoștință eroilor neamului!

(Pr. Alupei Constantin)