Victimele accidentului de la Viișoara, înmormântate la Budești

7 Aprilie 2018

 

Sâmbătă, 7 aprilie 2018, în biserica din parohia Budești, comuna Făurei, un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Dragoș Munteanu a săvârșit slujba de înmormântare pentru patru dintre cele nouă persoane decedate în tragicul accident rutier petrecut în localitatea nemțeană Viișoara, în data de 4 aprilie.

În Sfânta și Marea zi de Sâmbătă din Săptămâna Pătimirilor, comunitatea din satul Budești, comuna Făurei a fost în doliu, suferind alături de familiile înlăcrimate ale celor patru persoane care și-au aflat sfârșitul vieții în tagicul accident petrecut în localitatea Viișoara de lângă Piatra Neamț, unde o autoutilitară în care se aflau alături de alte 6 persoane a căzut  într-un canal colector al râului Bistrița. Doar o singură persoană din cele zece a supraviețuit.

Slujba de prohodire a fost săvârșită în data de 7 aprilie de un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Dragoș Munteanu, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în prezența a câteva sute de credincioși care au dorit să-și arate compasiunea față de rudele celor răposați.

După săvârșirea slujbei de înhumare, părintele protopop a transmis familiilor îndoliate cuvântul de mângâiere al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim:

Cei patru tineri din această comunitate au plecat pentru a-și face un rost, pentru a aduce bucurii copiilor lor, pentru a-și împlini rolul de părinte care are grijă de copii și de familie. Au riscat totul, însă, de data aceasta, drumul lor s-a încheiat. Se întorceau bucuroși la familiile lor, pentru a-și vedea soțiile și a-și strânge în brațe copiii, pentru a merge la slujba de Înviere și a spune prietenilor: Hristos a Înviat! Se întorceau cu speranța că anul acesta Paștile va fi mai liniștit și masa mai bogată. Însă, ziua de miercuri, 4 aprilie, a fost ultimul lor drum. Nu aveau de unde să știe că microbuzul cu care așteptau să ajungă acasă nu va mai ajunge niciodată la destinație și că îi va conduce spre o tragedie, pe un drum fără întoarcere. Nu le-a trecut prin minte că Paștile de anul acesta îl vor petrece în alt loc și că vor gusta din altă masă pascală împreună cu Dumnezeu în ceruri.

Totodată, Ierarhul și-a exprimat speranța că Dumnezeu va primi sufletele lor în ceruri și va purta de grijă familiilor rămase fără sprijin:

Sperăm ca drumul celor patru fii ai acestui sat, care s-a oprit în lumea acesta în mod tragic în Săptămâna Pătimirilor, să continue în mod fericit spre lumina Învierii, să fie ca o întoarcere în brațele Părintelui ceresc, Cel care călătorește cu noi pe căile acestei lumi, Care este Calea Adevărul și Viața, și Care îndrumă pașii noștri. Oricât de dureroasă este pentru noi această despărțire, să avem nădejde că Dumnezeu în marea Sa milostivire va primi sufletele lor în Cer și va ocroti pe cei rămași. Această mare pierdere pentru cele patru familii rămase cu sufletele pustiite și îndurerate, și pentru comunitatea din satul Făurei, va rămâne pentru totdeauna în sufletele noastre o amintire îndoliată, căci nu-i vom putea uita niciodată pe cei care renunțând la confortul lor personal s-au sacrificat pentru binele familiilor lor, fiind un exemplu pentru noi toți.

Vârsta tânăra a celor decedați, condițiile în care și-au aflat sfârșitul vieții și statutul social al famililor lor rămase fără sprijin au sensibilizat întreaga comunitate din Budești, dar și pe lcuitorii din satele învecinate. Totodată, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, la initiativa și cu implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la care s-a adăugat și sprijinul venit din partea conducerii Consiliului Județean Neamț a făcut toate demersurile pentru buna organizare și finalizare a funeraliilor, suportând cheltuielile aferente achiziționării obiectelor funerare necesare înhumării, servirii mesei pentru persoanele prezente la înmormântare, precum și împlinirii tuturor celorlalte tradiții românești legate de acest ritual.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai multe articole despre: Înmormântare Budești, IPS Ioachim