Veniți de luați lumină!

Azi, Biserica ne cheamă, în mersul spre Golgota,
Să cinstim cum se cuvine pe Grigore Palama.
Este sfântul ce ne-nvață cum să dobândim lumină,
Nu cea slabă, de opaiț, ci cea veșnică, divină.

Lumina cea necreată, aprinsă din Duhul Sfânt,
O putem aprinde-n suflet, chiar aici, de pe pământ.
Cum puteți primi aceasta? Este simplu, dragii mei!
Separați-vă de lume, cu toți păcătoșii ei.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Luați crucea ostenelii și urmați-l pe Hristos,
Trăiți în această viață pașnic, liniștit, frumos.
Urcați munții fericirii, urcați astăzi pe Tabor
Și veți simți incandescența cestui foc mistuitor.

Ziceți „Doamne Iisuse, miluieste-mă, mă iartă!
O, Hristoase, scaldă-mi chipul în lumina necreată.”
Împlinți faptele bune, iubiți-vă, fiți smeriți,
Când ajungeți pe Golgota, cu Hristos vă răstigniți.

Și-atunci, dincolo de cruce, în ajunul primăverii,
Veți simți cum se aprinde  facla sfânt-a Învierii .

 

Epectază în lumina taborică*

Chemarea stăruitoare și discretă a Bisericii către pelerinii ei spre cer, are loc într-un permanent „azi”, aici și acum. Biserica este cea care ne cheamă „în mers”, pentru că fiecare membru al ei, conștient sau nu, înaintează spre începutul deplinei luminări a noastre. Toți cei chemați ”în mersul spre Golgota”, sunt așteptați pentru a se împărtăși de lumina Ȋnvierii. Acest lucru este facilitat de capacitatea fiecăruia de a-și putea cinsti învățătorii, luminați încă din lumea aceasta de către Ȋnvățătorul suprem Hristos. Unul dintre acești luminați este și Sfântul Grigorie Palama -”învățătorul dobândirii luminii necreate”. („Este sfântul ce ne-nvață cum să dobândim lumina”.) 

Lumina aceasta „veșnică, divină” este lumina “aprinsă din Duhul Sfânt”. Ȋn Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel se spune că ”Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi” (Romani 8,9). Dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi, iar lumina veșnică este aprinsă din Duhul Sfânt, înseamnă că lumina necreată se aprinde de undeva din noi. Acest „undeva” este sufletul. Se spune clar în versuri că „o putem aprinde-n suflet”. Totul ține de capacitatea fiecăruia de a-L descoperi pe Hristos în el prin Duhul Sfânt. Numai Duhul Sfânt ți-L poate face pe Hristos al tău, ți-L poate subiectiva.

 Aprinderea luminii încă din viața aceasta pământească se produce prin înstrăinarea de păcat, prin „separarea de lumea aceasta”. Separarea de lume și de „păcătoșii ei” nu înseamnă abandonarea lumii și a păcătoșilor în păcatele lor într-o indiferența față de ei, pentru că în versul următor se spune explicit ”luați crucea ostenelii și urmați-L pe Hristos”. Deci osteneala dobândirii luminii are rolul de a produce în om antrenamentul pelerinului. Mersul călătorului spre Golgota este atât mersul prin grijile supraviețuirii trecătoare, cât și mersul prin neliniștile existențiale ale singurătății fiecărui om. Asta înțelegem prin versurile „Separați-vă de lume…, dar trăiți viața aceasta pașnic, liniștit, fumos”. Pacea, liniștea și frumusețea sunt rezultatul inevitabil al dobândirii luminii veșnice. O lume în pace și în liniște nu poate fi decât o lume frumoasă, pentru că în pace și în liniște ea nu poate fi desfigurată și distrusă de nimeni. Trăirea frumoasă este trăirea conștientă că Dumnezeu este și Frumusețea supremă, iar noi suntem chipul ei, de aceea „în mersul spre Golgota” există și setea de a atinge frumusețea supremă, adică împlinirea ca persoană morală, cu precizarea că raportul real cu Dumnezeu presupune în primul rând cultul Persoanei Absolute, frumusețea fiind doar unul dintre atributele divinității, dar și a spiritului uman.

Distincția dintre ființa și energiile lui Dumnezeu este una dintre probleme deslușite cel mai bine de cel pe care astăzi îl cinstim – Sfântul Grigorie Palama. Poemul nu insistă asupra detaliilor teologiei palamite, ci exprimă armonios și subtil modalitățile împlinirii esențialului vieții, adică aprinderea scânteii harului divin care mocnește neîncetat în fiecare om de la-nceputul lumii și care după Cincizecime poate fi aprinsă de către fiecare dintre noi.

Mărturisirea directă a lui Hristos însoțită de dorința iertării și a miluirii este cea care-L provoacă pe Dumnezeu la duelul mult dorit al iubirii. („Doamne Iisuse, miluiește-mă, mă iartă !” ). Duelul iubirii este lupta de a-L convinge pe Dumnezeu că omul trebuie iertat. A crede că Dumnezeu te poate ajuta să ajungi pe Golgota bucuriei, înseamnă să-L socotești pe Dumnezeu un partener de dialog incomunicabil în esența Sa supra-ființială, dar permanent iubitor și deschis, chiar imanent creaturilor Sale.

De aceea se spune în versuri „Urcați munții fericirii, urcați astăzi pe Tabor”. A urca munții fericirii, îneamnă a „împlini faptele bune”, înseamnă „a ne iubi” și „a fi smeriți”. Acestea fac parte din învățăturile date de Hristos pe Muntele Fericirilor. Nimic nu-i întâmplător; un vers îl explică pe altul. Dacă ajungi să împlinești faptele bune prin escaladarea fericirii, atunci ajungi pe Taborul schimbării la față, acolo unde poți vedea lumina necreată încă din viața aceasta („chiar aici de pe pământ”). Putem vedea pentru că „Dumnezeu, după cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, poate fi împărtășit în ceea ce ne comunică El, dar rămâne neîmpărtășit după esența Lui necomunicabilă”. Deci avem drumul spre Golgota prin împlinirea fericirilor, iar apoi fericirea de „dincolo de cruce”, fericirea din „ajunul primăverii”, acolo unde nu vom mai vedea, ci vom simți efectiv aprinderea faclei sfinte-a Ȋnvierii. Acolo are loc întâlnirea directă cu Dumnezeu, pentru că, după cum spune Sf. Grigorie Palama, „alt lucru este să vorbim despre Dumnezeu şi alt lucru este să ne întâlnim cu Dumnezeu”.

„O Hristoase, scaldă-mi chipul în lumina necreată”. Limpezește-mi chipul în marea energiilor Tale necreate și „fă-ne un Duh cu Tine, ca unii ce suntem alipiți de Tine” ( I Cor. 6,13 )

Exprimarea în versuri a modului de dobândire a energiilor divine necreate („care se pot aprinde-n suflet chiar aici de pe pământ”), ne face să înțelegem clar că cine nu-L va întâlni pe Hristos câtuși de puțin în lumea aceasta, are șanse cu atât mai puține de a-L întâlni în lumea de dincolo! Ȋn acest sens Sfântul Grigorie Palama spune că „viaţa aceasta nu este doar o anticipare a veşniciei, ci adesea este deja şi intrare în Împărăţie”.

Deci, luând „crucea ostenelii”, împlinim faptele bune „urcând munții fericirii” spre Tabor, unde vederea liniștită a luminii poate avea loc pentru fiecare dintre noi în isihia sufletului aprins, mediu incandescent în care mintea coborâtă în inimă ne poate face să afirmăm tuturor celor sceptici că „este simplu, dragii mei!”: „Trăiți în această viață, pașnic, liniștit, frumos”, împliniți faptele bune, iubiți-vă, fiți smeriți!

Amin.

(*Comentariu teologic-dogmatic la meditația lirică Veniți de luați lumină din Duminica a II-a din Post, a Sf Grigorie Palama)