Urmarea lui Hristos

Când păstrezi dreapta credință și ai chipul luminos,
Este semnul că porți crucea și Îl urmezi pe Hristos;
Când descoperi chipul veșnic chiar și-n omul păcătos,
Înseamnă că ai iubire și te-asemeni cu Hristos.

Când smerit te porți în lume și trăiești cuviincios,
Mergi pe calea mântuirii, imitându-L pe Hristos;
Daca-n suflet ai iubire și vorbești mereu frumos,
Viața ta e liturghie și duci crucea lui Hristos.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Când virtutea și credința le-mpletești armonios,
Îți iluminezi ființa mulțumindu-I lui Hristos.
Atunci când vre-o suferință te face neputincios,
Nu te întrista prea tare că suferă și Hristos.

Dacă știi că-ți tragi sorgintea dintr-un neam religios,
Apară dreapta credință și dă slavă lui Hristos.
Când în lume se revarsă duhul rău și tenebros,
Roagă-te din cer să vină pacea sfânt-a lui Hristos .

În inima milostivă și-n suflet evlavios
Candela se va aprinde din lumina lui Hristos.
Dacă nu vei fi ca pruncul inocent, misterios,
Nu vei avea părtășie niciodată cu Hristos.

Dacă ierți fără tăgadă pe semenul ticălos,
Dobândi-vei pace-n suflet și iertarea lui Hristos.
De te căiești de păcate și-ți speli sufletul slinos,
Te-mpărtășești cu iubire din potirul lui Hristos.

Știind că darul vieții este cel mai prețios,
Îngrijește-l cu credința, lăudându-L pe Hristos.
Când citești Scriptura sfântă și o-mplinești sârguincios,
Duhul Sfânt te luminează și ești frate cu Hristos.

De porți Crucea cu răbdare pe pământul nemilos,
Vedea-vei cu siguranță Învierea lui Hristos.
Dacă vom avea credință și vom fi evlavioși,
Vom fi, prin participare, după har, și noi hristoși.

*Meditație lirică la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 18 septembrie 2016