Unirea Principatelor omagiată în Protopopiatul Buhuși

Marți, 23 ianuarie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Izvoare din Protopopiatul Buhuși a avut loc întrunirea preoților din cercul pastoral nr. 3 „Sf. Cuv. Parascheva”, unde au fost rememorate evenimentele Unirii Principatelor din anul 1859.

Ca delegat și reprezentant al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a fost prezent în mijlocul preoților și credincioșilor la invitația părintelui paroh Tanasă Daniel, părintele Protopop Vasile Cozma.

La sfârșitul slujbei a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor neamului și slujba de Te Deum la care au participat numeroși credincioși, cadre didactice și elevi ai școlii gimnaziale din Izvoare.

În contextul „Anului Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”, în cadrul întâlnirii pastorale a fost susținută de către domnul profesor de istorie, de la școala Izvoare Miron Petruț, conferința cu tema: „1918 – 2018, 100 de ani de la Marea Unire”, în care a fost evidențiat contextul geo-politic din momentul înfăptuirii Marii Uniri,  argumentând că aceasta nu ar fi fost posibilă fără Unirea Principatelor de la 1859.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a transmis în primul rând binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, apoi și-a exprimat bucuria participării la un moment de adevărată încărcătură istorică și de demnitate națională, a apreciat calitatea și metodele expunerii acestei conferințe, a amintit că fiecare dintre noi avem datoria de a nu ne uita istoria și de a-i pomeni pe cei care au luptat pentru libertatea noastră și a încheiat cu câteva strofe din poemul „ Apel la unitate”  scris de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim special pentru evenimentul Unirii Principatelor.

Tot acum, elevii școlii gimnaziale au prezentat un program artistic în care au interpretat cântece patriotice, încheind cu poemul eminescian „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie!”

Părintele protopop a apreciat și activitatea pastoral – misionară desfășurată de părintele paroh, dar și activitatea administrativă desfășurată alături de credincioși, concretizată prin ridicarea unui lumânărar care a fost sfințit tot în cadrul întâlnirii acestui cerc pastoral.

În încheiere, părintele paroh a mulțumit pentru prezență părintelui protopop Vasile Cozma, preoților, domnului Primar Emil Prisecaru, domnului profesor Miron Petruț și tuturor credincioșilor Parohiei Izvoare pentru implicarea desăvârșirii acestor lucrări.