Training pentru Viață la Bacău

La sediul Protopopiatului Bacău a avut loc cu  binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un curs de training intitulat „Cunoaște, iubește, acționează, împreună pentru viață!”, ce a fost susținut de doamna Alexandra Nadane, Președintele Asociației „România pentru viață”.

Evenimentul a avut loc vineri 15.02.2019 în sala de sedințe a Protopopiatului Bacău, și a fost organizat de Sectorul social-filantropic şi misionar din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, sector coordonat de părintele consilier Eugen Ciprian Ciuche. La eveniment a fost prezent părintele inspector eparhial Ilarion Mâță, de la sectorul social-filantropic și părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul sectorului cultural. Acesta a explicat forma de implicare concretă a Biroului eparhial de catehizare și activități cu tineretul prin parohiile care derulează deja Concursul national catehetic: „Hristos: Sufletul satului meu”, unități de cult prin care se vor organiza activități de conștientizare, educare și catehizare privind darul sacru al vieții.  La training au participat și preoții responsabilii cu activitățile Pro Vita din cadrul celor șase protopopiate, alături de preoții reprezentanți ai ONG-urilor din Eparhie.

Alexandra Nadane a subliniat faptul că „criza de sarcină” este în general un subiect delicat despre care nu se vorbește și de aceea „sunt foarte multe femei din jurul nostru care trec printr-o criză de sarcină și noi nu știm asta. Este bine să știm și este bine să vorbim despre criza de sarcină, la fel cum vorbim despre alte probleme cu care ne confruntăm în general”, a  mai spus Președintele Asociației „România pentru viață”.                                                                                                                                                      

Trainer-ul a evidențiat faptul că cel mai important este să înțelegem realitatea unei crize de sarcină: „Doar cunoscând și simțind ce e în sufletul unei femei în criză de sarcină îi vom putea fi alături. Să îi spunem ferm: «Eu te voi ajuta să crești acest copil!». 

Un alt subiect adus în discuție de Alexandra Nadane a fost importanța „Marșului pentru viață- Unic din prima secundă ” care va fi organizat în 23 martie 2019, în peste 500 de oraşe și localități din România și Republica Moldova. La nivel de Arhiepiscopie, s-a convenit că toate cele șase protopopiate vor organiza acest marș.  Tot în cadrul  întâlnirii s-au stabilit o serie de activitățile Pro Vita, care se vor implementa în perioada martie – iunie în cadrul tuturor protopopiatelor, precum și organizarea în perioada 18 – 20 martie a unui curs de formare pentru a veni în sprijinul femeilor aflate în criză de sarcină, pentru preoții responsabili Pro Vita.                                                                                                    

   Pr. Gabriel Adrian Andrei – Responsabil Pro Vita, Protopopiatul Roman